Ramas-bun casei parintesti

Scriu cam de multa vreme, azvarl mult, pastrez putin, iar cand recitesc acest putin mi se pare ca a fost scris de altcineva. Dac-as fi fost totdeauna multumita de mine, de semenii mei, de viata pe care-o duc, cred ca n-as fi scris (si cred ca n-as scrie) decat scrisori prietenilor si rudelor, la nevoie - cereri pentru eliberarea unor adeverinte; as fi completat (si as completa) formulare necesare in relatiile cu institutiile publice, desi n-as fi atins (si nici n-as atinge) beletristica nici macar cu o floare. M-am apucat sa scriu fiindca ma supar, ma-nfurii mai bine zis, de foarte multe ori; hotarandu-ma sa fiu o persoana urbana, care nu scuipa pe jos, nu-njura decat intre prieteni si nu sparge capetele pe care-ar vrea sa le sparga - fac si eu ce pot: am niste petece de hartie in care ma simt stapana, in care-mi poate fi mila de cine-mi place si-n care pot lua peste picior pe cine-mi place (si, mai ales, pe cine nu-mi place). De cand am scris-o si pan-acum, am avut tot timpul sa ma-ndepartez de cartea asta: continua sa-mi placa doar pe-alocuri si doar uneori. (Ileana Vulpescu, Ramas bun casei parintesti)