Intermitentele mortii

Intr-o tara al carei nume nu este mentionat, se intimpla ceva ce nu s-a mai pomenit de la inceputul lumii: moartea decide sa-si suspende activitatea. Din acel moment, destinul oamenilor pare a fi sa traiasca vesnic. Dupa o scurta perioada de euforie, lumea se cufunda insa in  haos si disperare si incepe sa caute diferite moduri de a convinge moartea sa-si reintre in drepturi, in urma presiunilor din partea bisericii, a familiilor ingrozite de batrinii ce insista sa faca umbra pamintului, a sinucigasilor si a companiilor de pompe funebre.
 
„Desi, in realitate, faptul nu se include printre datele verificabile ale experientei senzoriale umane, am fost obisnuiti sa credem, inca de copii, ca dumnezeu si moartea, aceste doua entitati supreme, se afla pretutindeni in acelasi timp, adica sint omniprezente... In realitate, insa, este foarte posibil ca, atunci cind ne gindim la asta, si poate inca si mai mult cind o exprimam, luind in considerare usurinta cu care obisnuiesc cuvintele sa ne iasa din gura, sa nu avem o constiinta clara a ceea ce ar putea insemna.” (Jose Saramago)
 
„Intermitentele mortii nu este numai o eleganta fabula moderna, o satira necrutatoare a mecanismelor politicii si o profunda meditatie filozofica, ci si o emotionanta poveste de dragoste. Iar povestile de dragoste urmaresc, de regula, sa afle ce-i aduce pe indragostiti impreuna si, prin extensie, in ce consta umanitatea noastra. Raspunsul lor circular, tautologic este ca dragostea ne face umani. Dar, desi in romanul de fata dragostea joaca si ea un rol in metamorfoza mortii, aceasta din urma descopera ca secretul muritorilor este cu totul altul. Dupa cum ne sugereaza Saramago la finalul minunatei sale carti, o moarte care doarme nu mai este moarte.“ (The Observer)