Viata mea si psihanaliza

„Viata mea si psihanaliza", publicata prima data in 1925, este scrisa de Freud in bine-cunoscutul sau stil convingator, direct si sincer. Pe langa colaborarile si controversele mai mult sau mai putin aprinse avute cu diferite figuri marcante ale psihologiei moderne, printre care si C.G. Jung, Freud isi expune propria dezvoltare intelectuala si profesionala, ce coincide practic cu nasterea si dezvoltarea conceptelor si a metodei psihanalizei. In cuvintele sale (scrise in 1935), „aceste pagini sunt strabatute de doua teme: povestea vietii mele si istoria psihanalizei; ele sunt strans intretesute. Aceasta autobiografie arata in ce fel a ajuns psihanaliza sa reprezinte intregul continut al vietii mele si presupune in mod corect faptul ca nicio experienta personala nu prezinta interes in comparatie cu relatiile pe care le am cu aceasta stiinta”.
                                                                                     
„Multi dintre colaboratorii acestei serii autobiografice isi incep demersurile prin cateva observatii privitoare la particularitatea si dificultatea sarcinii asumate. Eu cred ca sarcina mea este insa si mai complicata, intrucat am mai publicat de cateva ori studii asemanatoare cu cel care mi s-a comandat acum, iar natura subiectului cere ca rolul meu personal sa fie pus in valoare in mai mare masura decat de obicei sau decat este necesar in cazul unei lucrari de acest gen.

In 1909, la Clark University din Worcester (Massachusetts), am sustinut o serie de cinci conferinte, in care am expus pentru prima data continutul psihanalizei si evolutia ei in timp. Am fost invitat la aceasta institutie academica cu ocazia implinirii a douazeci de ani de la infiintarea universitatii. De curand, am rezistat tentatiei de a oferi unei publicatii americane un articol cu un continut similar conferintelor, intrucat publicatia „Despre inceputurile secolului XX” recunoscuse importanta psihanalizei, dedicand acestei stiinte un capitol special.

Intre cele doua se poate intercala o lucrare: „Despre istoria miscarii psihanalitice” (Zur Geschichte der psychoanalytischen Bewegung), aparuta in anul 1914, care contine de fapt tot materialul esential a ceea ce urmeaza sa spun in paginile urmatoare. Intrucat nu doresc nici sa ma contrazic, nici sa ma repet prea mult, voi incerca sa gasesc o noua formula de compromis intre expunerea subiectiva si cea obiectiva, intre discursul biografic si cel istoric.”  ( Sigmund Freud)
                                                                                                                                                                                                         

Fragment din lucrarea: Viata mea si psihanaliza de Sigmund Freud

"   Marele Razboi, care a distrus atatea institutii, nu a avut efect asupra „Internationalei" noastre psihanalitice. Prima intalnire de dupa razboi a avut loc in anul 1920, la Haga, pe teren neutru. Modul in care ospitalitatea olandeza a avut grija de cei infometati si saraciti din Europa Centrala este emotionant; pentru prima data, din cate stiu, englezii si nemtii s-au asezat prieteneste la aceeasi masa, manati fiind de interese stiintifice comune. Razboiul sporise interesul pentru psihanaliza atat in Germania, cat si in tarile din Occident.
    Observarea nevrozelor de razboi deschisese in sfarsit ochii medicilor in privinta importantei psihogenezei in cadrul tulburarilor nevrotice, asa incat unele dintre conceptiile noastre psihologice, precum „beneficiul bolii" sau „refugiul in boala", au devenit repede populare. La ultimul congres tinut inainte de capitulare, in 1918, la Budapesta, reprezentantii Puterilor Centrale si-au trimis oficiali care sa se puna de acord cu noi pentru organizarea de servicii psihanalitice destinate tratamentului celor care sufereau de nevroze de razboi. Dar nu a mai fost vreme sa infaptuim acest proiect. De asemenea, maretele planuri ale unuia dintre membrii Asociatiei noastre, doctorul Anton von Freund, care dorea sa infiinteze la Budapesta un institut central destinat invatamantului si terapiei psihanalitice, au esuat din cauza tulburarilor politice care au urmat, dar si din cauza mortii premature a acestui nepretuit savant. O parte dintre ideile sale au fost mai tarziu materializate de Max Eitingon, care a infiintat in 1920, la Berlin, o policlinica psihanalitica. "