Amintiri despre Eminescu

Despre Eminescu s-a scris atat de mult ca nici despre unul din barbatii insemnati ai neamului romanesc. Au scris cei ce l-au cunoscut in persoana, si altii care nu l-au cunoscut decat dupa scrierile sale si din toate publicatiile acestea s-au format apoi concluzii asupra intregii individualitati a lui Eminescu. Nu se putea ca unele din aceste concluzii sa nu contrazica altora, pentru ca quot capita, tot sensus si in adevar vedem cat de mult se adevereste acest proverb in criticile asupra personalitatii lui Eminescu. Este sigur ca daca cei ce l-au cunoscut in persoana ar fi adunat toate faptele din viata lui Eminescu cunoscute lor, si le-ar fi publicat fara nici un comentariu, ar fi fost mult mai usor pentru admiratorii si criticii lui Eminescu ca, pe baza acestor fapte, sa-si formeze o opinie clara si justa asupra lui. Ei ar fi fost in stare sa urmeze ca si la hotararile judecatoresti, adica sa cumpaneasca intai faptele si apoi sa traga din ele concluziile si sa pronunte judecata.

Dar nu toate faptele si episoadele din viata lui Eminescu sunt pana acum cunoscute si multe nici nu vor ajunge la cunostinta noastra. Eu dau acuma publicului amanunte de pe tim­pul cand a petrecut Eminescu la scolile din Cernauti si la Universitatea din Viena, precum si cateva episoade din viata sa, dar ne lipsesc date precise asupra studiilor sale in Transilvania si asu­pra pribegiilor cu trupele de teatru in Romania, Banat si Transilvania. Privitor la studii usor s-ar putea afla date precise daca s-ar cerceta registrele liceului din Blaj si poate si din alte orase ardelene, de la anul 1866 pana la 1869, dar amanunte pozitive asupra pribegiilor sale cu diferitele trupe de teatru, nu cred ca ni le va mai putea da cineva in ziua de astazi, si cat de bine ar fi daca le-am cunoaste si pe acestea. Amintirile de fata nu le-as fi scris si publicat daca nu as fi fost indemnat spre aceasta de nenu­marate ori si din foarte multe parti. Mi s-a zis, ca eu care am fost prieten si coleg cu Eminescu in liceul din Cernauti, care am petrecut cu dansul cat timp a stat in Bucovina si apoi cat timp a urmat studiile la Universitatea din Viena, sunt dator sa dau publicului romanesc amintirile mele despre acest pri­eten al meu, amintiri care vor interesa pe cunoscutii, prietenii si admiratorii lui Eminescu. Si astfel m-am hotarit sa urmez dorintei exprimate din atatea parti. Dar, habent sua fata libelli caci nu mi-a fost cu putinta sa realizez aceasta hotarare pana acuma si aceasta nu din cauza ca adunarea la un loc a acestor amintiri mi-ar fi facut greutati, caci intre hartiile mele aveam multime de insemnari din viata mea si a colegilor mei, intre care si despre Eminescu, pe cand era la Viena si dupa acest timp, iar pentru timpul cat am petrecut cu dansul tineretile in Cernauti, intamplarile de pe atunci sunt atat de viu intiparite in memoria mea ca si cand s-ar fi petrecut astazi. Stie doar oricine cat de usor reproducem icoanele si intamplarile ce ni s-au intiparit in anii tineretilor noastre. Cu scrierea acestor amintiri am intarziat numai din cauza ca datoriile ce mi le impunea serviciul meu de magistrat, imi absorbeau tot timpul, incat abia acuma, dupa ce m-am retras din serviciul public, am aflat timp si linistea dorita sa scriu aceste amintiri si sa le aduc la cunostinta acelora care se intereseaza mai de aproape de Eminescu. Implinindu-mi aceasta datorie as avea cea mai mare multumire sufleteasca, daca prin aceste amintiri as fi putut contribui macar cat de putin la mai deplina cunostinta a individualitatii marelui nostru poet.

Teodor V. Stefanelli