Elisabeta. Carmen Sylva

Pe cand avea numai douazeci si sase de ani, Principesa Elisabeta de Wied a avut curajul sa plece din Germania natala intr-o tara indepartata si aproape necunoscuta, fara sa stie la acea vreme ca avea sa-i devina cea dintai regina. Dar cu mult inainte sa plece pe acest drum impreuna cu sotul ei, Carol I, Elisabeta a pasit in viata ca o simpla fetita. E drept, facea parte dintr-o familie princiara – dar asta nu o impiedica sa alerge fara astampar cat era ziua de lunga. Iar cand seara se lasa peste castel, adora sa se dedice filosofiei si picturii alaturi de tatal ei, Hermann de Wied.

Viata nu i-a fost deloc usoara. Si-a pierdut singurul copil pe vremea cand micuta principesa Mariuca nu avea decat patru ani. Apoi, in timpul razboiului ruso-turc din 1877, care avea sa le aduca romanilor independenta fata de otomani, Elisabeta a luat asupra ei organizarea spitalelor de campanie si a receptiilor oficiale din Capitala. Ba uneori chiar le-a purtat de grija ranitilor, lasand deoparte straiele si podoabele unei suverane, imbracandu-se in demnitatea unei regine gata sa faca orice pentru poporul ei. Dupa castigarea razboiului si incoronare, Regina Elisabeta si-a ascultat glasul launtric si s-a dedicat scrisului, lucru excentric pentru o suverana a acelor timpuri. Cutezatoare si generoasa, ea a devenit o protectoare a artelor, cunoscandu-i, printre altii, pe Vasile Alecsandri, pe George Enescu si pe Mihai Eminescu, cu care unele guri spun ca regina-poeta ar fi avut parte de o intamplare nu tocmai magulitoare...

Regina Elisabeta, sau Carmen Sylva – dupa pseudonimul literar –, a fost o femeie fascinanta, atipica pentru vremea ei, moderna in gandire, puternica si ambitioasa, de o forta si de o sensibilitate care i-au uimit pe contemporani si care ne pot inspira pana in ziua de astazi.