Recenzie "Fluturi" de Irina Binder

Recenzie "Fluturi" de Irina Binder
Fiecare carte citită te conduce într-o lume nouă, într-un nou univers. Uneori avem nevoie să evadăm din lumea reală pentru a ne liniști și a ne readuce speranța. Sunt sigură că orice om a trăit, la un moment dat, o frumoasă poveste de dragoste. Poate a trăit-o sau încă o trăiește. Ce poate fi mai frumos decât iubirea? Probabil doar sentimentul unei iubiri împărtășite. Ce minunat este să ști că iubești un om care are aceleași sentimente pentru tine.

Irina Binder ne aduce în față o poveste contemporană de iubire. "Fluturi" este cartea care a atras foarte mult publicul tânăr, care s-a regăsit mult în povestea Irinei. Prin intermediul aceste cărți, autoarea Irina Binder ne învață ce este iubirea, cum să iubim, dar și cum să ne vindecăm de singurătate. Ea ne arată că relația de cuplu nu e ușoară, de cele mai multe ori sunt necesare multe sacrificii pentru ca noi și omul de alături să fim bine. Dar oare câte sacrificii merită să facem pentru celălalt? Împreună cu Irina traversăm drumul anevoios al relației sale cu omul pe care îl iubește. Sau cel puțin pe care credea că il iubește. Unele fete doar visează la acel băiat frumos, bogat, care este mereu gata să facă ceva pentru ele, însă Irina chiar a întâlnit un astfel de om. S-a îndrăgostit de el și chiar simțea că și acesta are sentimente puternice pentru tânăra de doar 19 ani. Cei doi se cunosc într-un club din Poiana Brașov, unde Matei este însoțit de fratele său, Robert, iar Irina se află la acea petrecere alături de prietenele ei. Curând după prima lor întâlnire, Irina se mută la Snagov alături de Matei. Acesta reprezintă și momentul în care Irina află mai multe lucruri din trecutul acestuia, printre care faptul că el are o fetiță, Cezara, dintr-o căsătorie anterioară sau faptul că Robert este fratele vitreg al lui Matei. Datorită afacerilor pe care le conduce, Matei nu mai poate investi atâta timp în relația lui cu Irina, fapt pentru care aceasta se simte tot mai singură în vila de la Snagov.

Ușor, ușor, Robert devine persoana care îi umple golurile Irinei, fata mereu bună și dornică să îi ajute pe ceilalți. Robert este "mâna dreaptă" a lui Matei, însă acesta își face mereu timp să stea cu "prințesa" Irina, așa cum îi place acestuia să o alinte. În momentele de mare tristețe, Irina se refugiază pentru câteva zile la Brașov, în locul său natal. Întâmplările trăite aici sunt mereu aduse în atenția noastră, cunoscând locurile și oamenii dragi ai acesteia. Aici, la Brașov, Irina îl descoperă pe "anonimul" care o sună constant, doar pentru a îi auzi vocea. Deși acesta nu spune nimic niciodată, Irina construiește o relație cu individul misterios, o relație bazată pe încredere deoarece fata chiar i se confesează.

Aceste discuții au loc doar când Irina este la Brașov, niciodată când e acasă la Matei. Nevoia acesteia de a se confesa unui necunoscut devine tot mai acută, motiv pentru care tinde să recurgă tot mai frecvent la acest comportament și implicit să plece la Brașov. Oricât de curioasă ar fi cu privire la interlocutorul său, aceasta acceptă și doar prezența lui acolo, deși în sufletul său speră să se cunoască în realitate. Necunoscutul o cunoaște pe Irina mult mai bine decât Matei, iubitul ei, iar acest lucru ne face să ne întrebăm cât de multă iubire este între cei doi sau cât de mult îl iubește pe Matei, astfel că Irina nu pleacă pentru a putea trăi o poveste reală de iubire.

În ciuda insistențelor sale, apelantul nu dorește să își dezvăluie identitatea, însă uneori lucrurile se strică fix în momentul în care totul pare mai frumos. Irina află cine se ascunde în umbra anonimatului, însă acest moment mult așteptat devine cel mai urât din viața ei, iar sentimentele pentru acesta se schimbă brusc. Oare ce o determină pe Irina să aibă o astfel de reacție? Cum va continua "relația" celor doi? În același timp, în spațiul opus, Irina prezintă povestea de dragoste pe care o trăiește alături de Robert. Aceasta se simte mult mai iubită și mai apreciată de Robert decât este de cel pentru care și-a mutat reședința la capitală. Relația lor se va desfășura departe de ochii lui Matei, careoricum își va petrece mare parte din timp dedicându-se afacerilor sale și altor fete care îi vor ține companie.

Cartea "Fluturi" trezește în noi sentimente pe care ne-am dori să le trăim, momente de bucurie, dar și momente de tristețe. Așa precum în viață, lucrurile nu sunt mereu frumoase, cum ne dorim, însă e important cum le percepem și ce învățăm din ele. Cartea ne face să vedem cât de mult renunțăm la noi pentru ceilalți, cât de mult investim într-o relație. Povestea Irinei cu siguranță nu e una singulară, e una cu care mulți ne putem identifica. Romanul va dezvălui fiecare gând al fetei din momentele cele mai importante din viață, dar vom vedea și cum vor evolua lucrurile între ea și Matei, odată cu trecerea timpului

de Andreea Vestemean

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!