Romanul Maitreyi, scris de Mircea Eliade și publicat în 1933 aduce în fața cititorilor pământul arid din India și povestea de dragoste care stârnește revoltă, curiozitate, interes sau o adâncire în propriilea trăiri.
Maitreyi este personajul eponim, fiind o tânără care abia gustă din vlăstarul vieții și care își înlănțuie visurile de speranțe, de divinitate, de frumos și absolut. Tânăra bengaleză iubește cu ardoare creațiunea și se lasă purtată de simțămintele pure cu care a fost însămânțată. Iubirea sa nu este carnală, deoarece ea se oferă în deplinătatea emoțiilor sale, iubește de tânără copacul cu șapte frunze, îl privește pe Tagore cu admirație și dragoste, însă Eros apare în viața ei abia după ce-l întâlnește pe Allan. Această iubire fructuoasă o prezintă pe ea în ipostaza de fecioară pură, care-și închină întreaga viață în fața divinității, dar totodată pe parcursul scrierii întâlnim femeia, cea care pune stăpânire și care iubește și se lasă iubită.
Pentru Eliade, India înseamnă un întreg univers, pe care încearcă să și-l facă cunoscut prin operele sale. Allan, acest tânăr modern, care și-a tulburat simțămintele prin iubiri pasagere, nopți înecate în alcool și petreceri și care trăiește într-o tulburare apăsătoare, își întâlnește iubirea. Trăind la început într-o goană de a-și consuma viața prin tot felul de deziluzii și clipe efemere, Allan neagă admirația pe care o are față de această Indie, încurajat fiind de prietenii săi. Întâmplările din Calcutta se desfășoară trepat, totul declanșându-se cu boala lui Allan care-l va aduce în casa lui Narendra Sen. Allan este un inginer pasionat de fizică, muncitor și dedicat, admirat de Narendra Sen care îl privește ca pe un fiu. Însă această iubire paternă, îl depășește pe Allan, care nu înțelege atașamentul familiei Sen pentru el și se iluzionează că este privit ca pe un potențial ginere.
Fiecare popor iubește în felul său, iar dragostea tânărului european se dovedește că are porniri total diferite față de obiceiruile locului. Allan înțelege total diferit acest tip de iubire, făcând ca deznodământul să-l rupă de familia brahmană.
Maitreyi este o tânără de 16 ani care scrie poezii, cochetează cu filozofia și care a cunoscut dragostea doar prin frunzele copacului cu șapte frunze sau prin ochii propriului său guru, Tagore care fructifică la rândul său o altfel de dragoste pentru tânăra fată. Caută să se afirme pentru a-și face cunoscut spiritul creator și pentru a inspira la rândul ei. Dragostea pentru Tagore nu face altceva decât să-i intensifice naivitatea într-o dragoste absolută. Cu toate acestea, Allan trezește în ea o iubire carnală care nu face altceva decât să-i potențeze voluptatea. Curiozitatea sexuală îi apropie pe cei doi și îi conduc spre contopire, în măsura în care Maitreyi renunță la puritatea ei în numele dragostei. Dualitatea tinerei este percepută de către prietenii lui Allan ca fiind murdară sau deopotrivă, o fecioară pură și neprihănită care întărește convingerea cititorului că Maitreyi este apropiată de zeități și că atunci când cunoaște iubirea desăvârșită se oferă cu toată convingerea. Această supremație a iubirii este adusă în cinstea lui Eros.
Curiozitatea lui Allan și foamea lui de cunoaștere, îl apropie pe acesta de Maitreyi. Această dragoste prinde contur treptat, fiecare moment petrecut împreună îi contopesc în a ajunge o ființă unică. Trupurile tânjesc unul după celălalt, iar sufletele devin legate de natură. Logodna care este săvârșită într-o îmbrățișare a naturii, îi aduc pe cei doi tineri mai aproape de esența vieții și de puritatea acestora. O dragoste pură, un strigăt către zei pentru a fi binecuvântați și uniți pe veșnicie. Două firi curioase, care încearcă cu greu să înțeleagă că fiecare face parte dintr-o cultură diferită, unde cei doi se întâlnesc la jumătatea drumului și caută să-și astâmpere această curiozitate.
Iubirea, tinerețea, tandrețea, dar și iubirea mistică divinizată de Maitreyi îi apropie pe cei doi care se lasă conduși de propriile trăiri. Maitreyi cu iubirea ei pasională, prin legământul său adus în fața naturii, nu face altceva decât să sudeze această iubire absolută. Chiar dacă cei doi sunt din lumi total diferite, unde valorile și cinstea adusă divinității nu este asemănătoare, Eros îi îndeamnă nu doar la o iubire pătimașă, ci dimpotrivă la o iubire temătoare, dar armonioasă și stingheră.
Maitreyi este privită de Allan, nu doar cu admirație, ci și cu curiozitate, deoarece iubirea lui pentru ea nu este doar pe plan sentimental, ci dimpotrivă, carnal și sexual. Această multitudine de ritualuri, precum frecatul picioarelor sau saluturile, conturează această lume bogată în povești și mituri. Închinarea în fața zeilor, credința în rânduiala adusă de ei pe pământul ars de soare, nu face altceva decât să întărească credința indienilor. „Jungla superstițiilor” cum o numește Allan este privită de acesta cu scepticism deoarece teama iubitei de a nu fi blestemată și de a îndepărta furia zeilor îl înfricoșează treptat. Fiecare moment este o închinăciune în fața lui Brahman, fiind sursa divină a întregii vieți.
Întreaga poveste petrecută va fi combătută de către Maitreyi Devi, în romanul său Dragostea nu moare, însă această incursiune va apărea abia atunci când vom da frâu unei noi lecturi. În ciuda perspectivelor diferite, Eros conturează iubirea pură și o îmbracă într-un sari de culoarea ceaiului palid. Oare Maitreyi va scrie despre Allan cu aceeași intensitate și cu același patos sau doar va îndruma scrierea pe un alt făgaș? Toate acestea le vom afla într-o altă scriere în care cuvântarea va fi redată de tânăra cu piele măslinie.
de Adelina Poețela
Recenzie "Maitreyi" de Mircea Eliade
26 Mai 2021
Categorii