Ca o piatra in riu

Cartile lui Mauro Corona s-au vindut in peste trei milioane de exemplare in Italia.

Ca o piatra in riu este cel mai autobiografic roman al lui Mauro Corona. In parte bildungsroman, in parte cautare a sensului existentei, cartea urmareste destinul unui sculptor in lemn pasionat de scris si de alpinism. Crescut intr-o saracie lucie, intr-o familie in mare masura disfunctionala, in care trei frati – viitorul sculptor fiind cel mai mare – supravietuiesc cu greu brutalitatii si umilintelor tatalui, acesta urmeaza cu incapatinare drumul aspru pe care si l-a ales. Mai tirziu, devenit sculptor recunoscut, protagonistul romanului isi traieste viata urmarit de traumele copilariei, la care se adauga in chip straniu pacatele stramosilor. Brutal, alcoolic, pasionat de escalade pe munti, el cunoaste succesul dupa multa truda doar pentru a se retrage in ultimii ani de viata intr-o cabana de munte ce seamana foarte bine cu casa copilariei. Aici traieste o iubire tomnatica si misterioasa si tot aici se confrunta cu o taina ce il bintuie pina la moarte. O carte ce degaja o tensiune uneori aproape insuportabila, Ca o piatra in riu este si o meditatie asupra destinului, cu o poveste care aluneca imperceptibil in fantastic, tinind treze atentia si curiozitatea cititorului pina la ultima pagina.

„Corona este un poet al lemnului, al misterului sau dureros si pasional... El sculpteaza limba ca pe un trunchi: mina iscusita elimina tot ce e inutil, tot ce e de prisos, si astfel apar trasaturile, chipurile, corpurile, povestile. Povestile sale au autoritatea unei fabule in care miraculosul se impune cu o simplitate absoluta, gratie marturiilor vietii de zi cu zi. In ele exista o comuniune cu natura, cu fluxul tainic si neintrerupt al vietii, precum si o singuratate infinita si neinfricata.” (Claudio Magris)

„Mauro a explorat asiduu intunecimea. El povesteste despre izolare, mizerie, minie, violenta asupra femeilor si animalelor, despre alcool, care ii innebuneste pe barbati si in cele din urma ii ucide, despre sentimentul tradarii intr-o lume infrinta, pe cale de disparitie. Dar tot el ne ofera pagini luminoase atunci cind scrie despre copaci si animale salbatice, despre lemn, piatra, piraie, zile petrecute in padure, singur sau alaturi de prieteni, despre muntele care se ingrijeste de oameni.” (Paolo Cognetti)