Insula Sahalin

In 1890, medicul Cehov, in virsta de treizeci de ani, care tocmai aflase ca sufera de tuberculoza, se angajeaza intr-o calatorie de unsprezece saptamini ce traverseaza Siberia spre colonia penitenciara Sahalin.
La inceputul acestei aventuri, tinarul Cehov intentiona sa puna pe hirtie, rece si fara „morbul pasiunii”, o simpla descriere a locului si a oamenilor pe care avea sa-i intilneasca. Paginile adunate s-au transformat insa intr-o capodopera, intr-o bucata de proza nonfictionala, unde descrierea suferintei umane se impleteste cu meditatia asupra nedreptatii sistemelor penitenciare. Totul se desfasoara pe fundalul unei Siberii salbatice, un sac fara fund in care regimul tarist isi arunca opozantii si unde, nu peste putin timp, regimul comunist avea sa-i arunce pe ai sai. 

„Seara au avut loc jocuri de artificii. Pe strazile luminate de lampioane si focuri bengale s-au plimbat pina noaptea tirziu grupuri-grupuri de soldati, deportati si ocnasi. Portile inchisorii au stat deschise. Duika, prapaditul de riu totdeauna murdar si cu maluri plesuve, era impodobit acum cu lampioane colorate; focuri bengale i se oglindeau in apa si parea frumos, ba chiar maret, desi arata putin caraghios, ca fata bucataresei impopotonata cu rochia domnisoarei. In gradina guvernatorului rasuna fanfara, cinta corul. S-au tras si salve de tun, pina la urma tunul a explodat. Dar cu toata zarva aceasta, strazile erau triste. Nici cintece, nici armonici, nici macar un betiv binedispus. Oamenii rataceau ca niste umbre si taceau, tot ca umbrele. Chiar si in stralucirea focurilor bengale, ocna raminea ocna; muzica, ascultata de departe de oameni care stiu ca niciodata nu se vor mai intoarce in patrie, trezeste in suflet doar o mihnire amara.” (A.P. Cehov)