Nopti albastre

„Sfasietoare... O meditatie melancolica asupra mortii si timpului." Michiko Kakutani

In Nopti albastre, Joan Didion incearca sa asimileze si sa se impace cu moartea prematura a propriei fiice, Quintana. Vazut si ca un text-companion pentru Anul gandirii magice, Nopti albastre este cu mult mai mult de atat: Didion asaza moartea fiicei in contextul propriei imbatraniri, in cel al mortii sotului, si incearca sa conjure spiritul celei dragi prin punerea in scena a unui amalgam de amintiri, de franturi de memorie. Rezultatul nu este insa obtinerea unei intelepciuni sobre, ci, din contra, o rascolitoare meditatie asupra fragilitatii fiintei umane.

„Un discurs frumos, dureros, polifonic... Ceea ce la suprafata pare o poveste eleganta, inteligenta, plina de emotie si de precizie despre pierderea unui copil preaiubit este de fapt o privire eleganta, inteligenta, plina de emotie si de precizie aruncata in hau, o carte care ne obliga sa intelegem, sa recunoastem ca nu exista pregatire pentru tragedie, nici protectie in fata ei, asadar, nici consolare." The New York Review of Books

„Profunda si emotionanta... Cartea aceasta este mai mult decat orice o meditatie asupra mortalitatii." San Francisco Chronicle

„Pentru aceia, foarte multi, dintre noi care o pretuiesc pe Joan Didion, care nu se satura niciodata de vocea ei si de imaginea ei sclipitoare, fragila, plina de curaj, Nopti albastre e un adevarat cadou." Newsday