... N-am avut niciodata un nume, stii? De /apt, eu sunt fata fara nume sau Mostra 405 213 342. Poti sa-mi spui asa, daca vrei.
Se uita la mine ca de obicei, cu un ochi mai mic si unul mai mare. Si cazut, stangul ii este cazutI Cum de mi-a scapat pana acum asta?
Nu raspunde si, sincer, m-as fi mirat sa o faca.
-- Sigur, mama a rezolvat cumva sa am un nume, dar nu e al meu. E...
Ma uit in jur ca nu cumva sa vina cineva. Ca si cum s-ar putea asta! De cand lucrez aici - sa tot fie vreo cincisprezece ani? - cred ca au calcat pragul maxim cinci oameni pe an. Simt ca azi nu e una dintre zilele alea...
-- E furat! ii soptesc. Stii, Edgar, tu nu ai cum sa intelegi! Tu ai un nume, o identitate clara, stii cine esti, stie toata lumea cine esti, e alta situatie. Pe cand eu...
Sigur nu intelege. Sunt convins ca ar spune macar un cuvant, macar din cand in cand. As muri sa il aud spunand sec si serios: nervermore. As muri pe loc! In fond, de ce el n-ar putea, iar pasarea lui da? Ma ridic de la biroul meu si merg in mijlocul lor, chiar in centrul salii rotunde din care pleaca toate.
-- Vede cineva vreun motiv? strig, iar ecoul imi duce vocea pe coridoarele lungi.
Dar nimeni nu raspunde. Nici Jules, nici Jean-Paul, nici William, nici ceilalti.
-- Vede cineva vreun motiv pentru care Edgar nu ar putea sa vorbeasca?
Tacere, asa cum ma asteptam.
-- Desigur ca nu exista! le spun. Daca pasarea din poezie, a domnului aid de fata, poate spune nevermore dupa nevermore, el, el de ce n-ar putea?
Ma rotesc pe calcaie 360 de grade si privesc in jurul meu, pana ajung, usor ametita, in pozitia initiala.