Cu un cinism fermecator prin naivitatea pe care o ascunde si pe un ton de o ironie amara, clovnul lui Boll se implica intr-o disputa dinainte pierduta cu lasitatea, dogmatismul si ipocrizia Germaniei postbelice. Singur in apartamentul sau, beat, nefericit, ranit trupeste si sufleteste, dezamagit in dragoste, Schnier se confrunta cu propriile amintiri: o familie protestanta care-si trimite fiica in bratele mortii de dragul datoriei fata de „sfintul pamint german”, o iubita indoctrinata religios care il paraseste sub pretextul nevoii de a respira „aer catholic” . Tuturor acestora, Schnier le opune increderea neclintita in autenticitatea artei sale, refuzul de a spune altceva decit adevarul si dragostea pentru o singura femeie.