Pachet Hermann Hesse

Francisc de Assisi

Dragostea lui Hermann Hesse pentru Francisc de Assisi o cunoastem din romanul sau Peter Camenzind, caruia ii dedica in acelasi an o mica monografie. "Despre un om modern nu am putea scrie asa", nota el dupa incheierea lucrarii intr-o scrisoare catre redactor, "dar aici trebuia sa le redam glasul unor martori de mult amutiti, dintr-o perioada indepartata." Hesse descrie povestea vietii acestui sfant intr-un stil anume ales de legenda transmisa din vremuri indepartate pana la noi, asa cum a descoperit-o printre altele in biografia medievala a lui Francisc scrisa de Toma de Celano si in cele mai recente relatari ale lui Henry Thode si Paul Sabatier.

Fragment din volumul "Francisc de Assisi" de Hermann Hesse:

"Viata unui om curat si marinimos este un lucru sfant si minunat de la care pornesc forte care actioneaza pana departe. Acest lucru il putem constata mult mai clar la viata lui Poverello de Assisi decat la alti eroi sau alte mari spirite din epocile stravechi.
Chiar daca o privim doar superficial si de departe, tot ne putem da seama usor ca, in decursul mai multor secole, pe pamantul Italiei niciun om nu a fost atat de iubit si de venerat ca modestul si umilul Francisc.
Mai ales artistii l-au celebrat, caci pentru ei a fost un salvator si un deschizator de drumuri. Vedem adesea cum un copil slab isi descopera puterea si curajul de indata ce este sfatuit de un om bun la suflet si tot asa artistii au dat curs chemarii invatatorului de Assisi, caci meseria lor fusese mult neglijata pana atunci, dar apoi dintr-odata ea a izbucnit la fel ca primavara si a inflorit. Mai ales renumitul Giotto, primul pictor maestru al vremurilor mai noi, a fost inspirat de recunostinta si marea iubire pentru Francisc si datorita spiritului acestuia, minunatele sale opere au capatat o superba profunzime si pasiune fierbinte.
As fi putut sa tac si sa ma abtin sa scriu toate aceste cuvinte cu privire la sfantul de Assisi daca in locul acestora as fi putut sa va conduc in minunata biserica din Assisi, pe peretii carora Giotto a pictat viata lui Francisc. Caci aceste imagini ilustreaza nu doar fapte si intamplari ale vietii sale, ci sunt si un imn plin de entuziasm nascut din spiritul sfantului. Arta indrazneata si patimasa a lui Giotto nu este de fapt nimic altceva decat ecoul urias al vocii acestui cantaret si predicator. Adesea ne dam seama ca un spirit puternic si profund capata mereu noi forme si transformari si incearca sa comunice cu noi; astfel, bunaoara, spiritul lui Cristos ni s-a adresat in functie de spiritul vremii in multe alte feluri. Nu ne-a vorbit el oare in vremuri in care invatatura si predica secasera si isi pierdusera din forta, prin opera poetilor, vizionarilor si marilor muzicieni? Iar in vremuri in care biserica decazuse, ajungand prada pacatelor si dezintegrarii, nu ni se adresa cu forta noua prin operele pictorilor, mesterilor constructori si zidarilor?
Asa s-a intamplat si ca mesajul dumnezeiesc delicat si sfant care a sosit pe pamant in fiinta lui Francisc nu s-a stins odata cu moartea sa."

Lupul de stepa

Lupul de stepa urmareste traseul psihologic si emotional al lui Harry Haller, un savant neadaptat societatii si epocii in care traiese, intolerant la superficialitatea celor din jur. Haller transpare a fi jumatate om si jumatate lup - singuratic, introspect, taciturn.
Fragment:

"A trebuit sa dansez cu ea de doua-trei ori, iar in acest rastimp mi-a facut cunostinta cu saxofonistul, un barbat negricios, frumos, tanar, originar din Spania sau din America de Sud si care, dupa spusele ei, stia sa cante la toate instrumentele si sa vorbeasca toate limbile pamantului. Acest seflor facea impresia ca este o foarte buna cunostinta. de-a Herminei, un prieten al ei, in fata lui se aflau doua saxofoane de marimi diferite, la care el canta alternativ, pe cand cu ochii lui negri, neastampa-rati, u scruta cu atentie si amuzament pe cei care dan-sau. Spre uimirea mea, simteam fata de acest muzicant inofensiv si dragut, un fel de gelozie, dar nu era o gelozie din dragoste, caci intre mine si Hermina nu putea fi vorba de asa ceva, ci mai mult o gelozie abstracta, nas-cuta din prietenie, si asta pentru faptul ca nu mi se parea sa merite interesul si predilectia, ba chiar admiratia pe care fata le manifesta fata de el. Poftim cu ce oameni bizari sunt nevoit sa fac cunostinta., mi-am spus mahnit.
Apoi Hermina a fost invitata la dans de cateva ori la rand, eu am ramas sa-mi beau ceaiul singur, ascultand muzica, acel gen de muzica pe care pana nu de mult nu puteam sa-1 sufar. Doamne Duinnezeule, mi-am zis, iata, sunt nevoit sa ma las'introdus aici si sa devin de-al casei, in lumea aceasta careami este atat de straina, atat de nesuferita, lume pe care am evitat-o pana acum cu atata grija si am dispretuit-o atat de profund, lumea unor pierde-vara, a amatorilor de amuzamente, lumea plata si plina de clisee a masutelor cu blat de marmura, a muzi-cii de jazz, a cocotelor, a comis-voiajorilor! Mi-am sorbit ceaiul mohorat, uitandu-ma fix la multimea aceea semie-leganta. Privirile mi-au fost atrase de doua fete fru-musele, care dansau foarte bine si la care ma uitam cu admiratie si invidie, caci alunecau cu misca,ri elastice, gratioase, vioaie si sigure.
Iata insa. ca Hermina reveni si isi exprima nemultumi-rea fata de mine. Doar nu venisem aici, m-a mustrat ea, ca sa, fac o asemenea mutra si sa stau intepenit la masa, dina-intea cestii cu ceai, mai bine mi-as lua inima in dinti si as dansa. Cum, nu cunosc pe nimeni? Pai, nici nu e nevoie. Oare sa, nu fi fost acolo nicio fata care sa-mi placa? I-am aratat-o pe una mai frumoasa, care statea undeva aproape de noi, era incantatoare in rochia ei dragalasa de catifea, cu parul blond viguros, taiat scurt, si cu bratele pline, feminine. Hermina a insistat sa ma duc imediat la ea si sa o invit. Am incercat sa ma opun cu deznadejde.
— Bine, dar nu pot! i-am spus nefericit. Ei, daca as fi un tip tanar, dragut, atunci da! Dar asa, un natarau batran si anchilozat, care nici macar nu stie sa. danseze — va rade de mine! Hermina m-a privit dispretuitoare.
— Dar daca eu o sa rad de tine, fireste ca ti-e indife-rent. Ce las mai esti! Oricine se apropie de o fata risca sa se faca de ras; asta e miza. Asadar, Harry, hai risca, cel mai rau caz, fa-te de ras — altfel n-o sa, mai am nicio incredere in supusenia ta. Nu s-a lasat induplecata. Cu inima cuprinsa de neliniste m-am ridicat, indreptandu-ma spre frumoasa fata cand muzica incepea tocmai sa cante din nou. "

Jocul cu margele de sticla
In Jocul cu margele de sticla clasicismul armonios si echilibrat se interfereaza cu romantismul avantat si patetic, ambele au numeroase puncte de tangenta cu realismul si nu se refuza contactului innoitor cu expresionismul si suprarealismul. Motive, tipologii, procedee, mijloace de expresie aparent ireconciliabile celebreaza in scrisul lui Hermann Hesse intalniri amicale, ca pentru a demonstra ca nimic nu este inutil si pe deplin perisabil in experienta creatoare a secolelor. 

Fragment din cartea "Jocul cu margele de sticla" de Herman Hesse

"Jocul cu margele de sticla, odinioara mijloc special de amuzament cand pentru matematicieni, cand pentru filologi, cand pentru muzicieni, a adus din ce in ce mai mult toate activitatile cu adevarat spirituale sub puterea vrajii lui. Cateva vechi academii, unele loji si mai ales stravechea Liga a calatorilor in Orientul Apropiat si-au indreptat atentia spre el. Chiar si unele ordine catolice au presimtit aici o noua atmosfera spirituala si s-au lasat fermecate de ea, mai ales in unele manastiri benedictine s-a acordat jocului un interes atat de viu, incat inca de atunci s-a pus acut problema, reactualizata mai tarziu cand si cand, daca in definitiv Biserica si curia papala ar trebui sa tolereze, sa sprijine sau sa interzica acest joc.

Siddhartha. Calatoria spre Soare-Rasare

Profesiune de credinta individualista, respingere a fiecarei doctrine, blamare a lumii guvernate de bani si de putere, elogiu al vietii contemplative si al peisajului unei Indii recreate cu maiestrie, Siddhartha este, in esenta, un roman initiatic, devenit, de-a lungul timpului, text "sacru". Calatoria spre Soare-Rasare - o poveste despre redescoperirea naturii umane si refacerea drumului spiritual dupa efectele devastatoare ale celor doua razboaie mondiale, traite de autor.


Fragment din volumul "Siddhartha. Calatoria spre Soare-Rasare" de Hermann Hesse:

"In seara aceleiasi zile ii ajunsera din urma pe asceti, pe uscativii samani, fata de care se obligara sa-i insoteasca si sa-i asculte cu supusenie. Fura acceptati.
Siddhartha isi darui vesmantul unui brahman sarac de pe strada. Nu mai avea pe el decat o bucata de panza in jurul soldurilor si o pelerina dintr-o bucata de stofa pamantie. Nu manca decat o data pe zi, niciodata mancare gatita. Posti cincisprezece zile. Posti douzaeci si opt de zile. Carnea de pe solduri si din obraji i se topi. Din ochii sai mariti se revarsau flacarile unor vise fierbinti, la degetele uscative ii crescura unghii lungi, pe barbie ii crescu o barba uscata, tepoasa. Privirea ii ingheta cand in cale ii ieseau femei; gura i se schimonosea de dispret cand mergea printr-un oras cu oameni frumos imbracati. Vedea cum negustorii faceau negot, cum bogatasii se duceau la vanatoare, cum cei incercati de durere isi plangeau mortii, cum se ofereau tarfele, cum doctorii se ingrijeau de bolnavi, cum preotii stabileau ziua semanatului, cum se iubeau indragostitii, cum mamele isi alaptau pruncii - dar la toate acestea nu merita sa privesti nici macar cu un singur ochi, totul era minciuna, totul duhnea a minciuna, totul voia sa lase impresia unui sens anume, impresia de fericire si de frumusete, pe cand, in fond, totul nu era decat o nemarturisita descompunere. Lumea avea un gust amar. Viata era un chin.

Basme
Basmul cult face parte dintre cele mai indragite forme de povestire ale literaturii universale. Niciun alt autor de limba germana al secolului XX nu a continuat aceasta traditie la fel de impresionant ca Hermann Hesse. Spectrul basmelor sale se intinde de la traditia de povestitor a lui Boccaccio si povestile din O mie si una de nopti, pana la satire fantastice si la poezia fantastica de inspiratie psihanalitica. Hesse modernizeaza temele clasice ale basmului: fericire si nefericire in dragoste, egoismul dorintelor, viata trecatoare si dorinta de protectie. Basmele sale fac mereu trimitere la viata. Magia din ele se refera la capacitatea evolutiva a omului, care pentru Hesse nu se epuizeaza odata cu pubertatea.

Klein si Wagner. La tratament
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

Doua lucrari valoroase si importante pentru cei care doresc sa aiba o imagine completa a lui Hesse ca autor, ambele publicate pentru prima oara in limba romana.

Klein si Wagner spune povestea lui Friedrich Klein, un functionar intre doua varste care a deturnat fonduri de la angajatorul sau si a fugit in Italia. Cu toate astea, Klein nu este un infractor oarecare, ci, mai degraba, un burghez alienat si chinuit, in cautarea pacii interioare si a realizarii de sine.

La tratament reprezinta insemnarile lui Hesse cu ocazia perioadei petrecute intr-un sanatoriu cu bai termale, fiind suferind de reumatism. Pe langa valoarea autobiografica a textului, pasajele sale autoreflexive sunt relevante pentru poetica lui Hesse.

Peter Camenzind
Tanarul Peter Camenzind nu este prea lamurit ce vrea de la viata. Student la Zurich, isi imparte timpul intre cursuri si carciumi, sufera din dragoste, dar si pentru pierderea unui prieten drag. Isi gaseste insa pacea interioara atunci cand il intalneste pe Boppi, un invalid de la care reinvata ce inseamna dragostea pentru oameni, dar si sa redescopere micile bucurii ale vietii. Un roman coplesitor despre prietenie si speranta, despre copilarie si maturitate.