Pachet Vladimir Nabokov

Visele insomniacului
In octombrie 1964, Vladimir Nabokov, insomniac intratabil, si-a propus sa faca un experiment: pe parcursul urmatoarelor optzeci de zile, imediat dupa trezire, si-a asternut visele pe hirtie. Incerca astfel sa demonstreze teoria ca timpul e reversibil, astfel incit, paradoxal, un eveniment din viitor poate genera un vis din trecut. Rezultatul este un jurnal fascinant, in care Nabokov a notat saizeci si patru de vise si episoadele ce le-au urmat in timpul zilei, oferind o perspectiva pina acum necunoscuta asupra vietii scriitorului.

„Ce nevoie ai de fantasmele fictiunii cind te poti strecura pe fereastra chiar pe perna lui Nabokov, in lucida sa lume onirica?” (Brian Boyd)

„O meditatie asupra felului in care visele ne dezleaga de noi, de ceilalti, de cel mai elementar simt al duratei.” (The New Yorker)

„In lumea literara circula o gluma atribuita lui Oscar Wilde, care ar fi spus ca una dintre cele mai inspaimintatoare propozitii in limba engleza este: Am visat ceva foarte interesant azi-noapte. Daca-i adevarat, e putin probabil ca lui Wilde sa-i fi placut Visele insomniacului, o carte insuflata in intregime de viata-din-vis a lui Vladimir Nabokov.” (London Review of Books)

Lolita (Top 10+)
Din cauza subiectului sau extrem de socant – pasiunea morbida a unui barbat matur pentru o fetita de doispre­zece ani –, romanul Lolita a fost respins de editori, fiind publicat in Statele Unite abia dupa aparitia sa in Franta. Construita pe schema mitologica a povestirilor cu fauni si nimfe, Lolita este insa, inainte de toate, un poem de dragoste inchinat limbii engleze si posibilitatilor sale expresive.


Povestea iubirii obsesive si blestemate a lui Humbert Humbert pentru nimfeta Dolores Haze, capodopera lui Vladimir Nabokov a fost, pe rand, carte interzisa, roman scandalos, obiect de cult, pentru a deveni apoi un roman clasic al secolului XX.
Cartea a stat la baza a doua celebre ecranizari, prima in regia lui Stanley Kubrik, cu James Mason in rolul principal, a doua sub bagheta regizorala a lui Adrian Lyne, cu Jeremy Irons in rolul lui Humbert Humbert.

Ochiul
Protagonistul din Ochiul pare desprins din paginile lui Gogol sau Dostoievski: un mic-burghez chinuit, care incearca in zadar sa-i impresioneze pe membrii mai bine situati ai cercului de emigranti din care face parte. Cu elementele sale de existentialism presartrian si variatiunile pe tema dublului, acest «mic roman», dupa cum il numeste Nabokov, este una dintre cele mai mari izbanzi ale epicului de la Benito Cereno a lui Melville sau O coarda prea intinsa a lui Henry James. - Roy Johnson
 
Relatia dintre constiinta si realitate ocupa un loc central in creatia lui Nabokov. Constiinta este ceea ce asigura unicitatea individului si conexiunea lui cu realitatea, dar ea este limitata de moarte sau pierderea memoriei, iar Ochiul exploreaza in profunzime aceste limite, intrucat Smurov, naratorul, cauta cu disperare o solutie de evadare dintr-o realitate in care se simte claustrat. Insa, in loc sa-si foloseasca puterea imaginatiei pentru a conferi propriei existente culoare si viata, Smurov creeaza un univers alternativ, uitand ca nu putem pacali moartea, iar aceasta izolare autoimpusa va face ca realitatea sa-i para cu neputinta de indurat. - The International Fiction Review

Traducere din limba engleza si note de Veronica D. Niculescu

Pnin
In vara anului 1953, in timp ce lucra la Lolita si, in parte, pentru a se smulge din lumea obsesiilor lui Humbert Humbert, Nabokov a inceput sa scrie Pnin.

Cartea are in centru amuzanta aventura americana a unui profesor rus emigrat, tot timpul pe drumuri, stapanit de o perpetua confuzie intre pastrarea demnitatii profesorale si amintirile unei vieti lasate in urma.

Miscandu-se distrat intr-o lume si o limba cu desavarsire straine, Pnin trece printr-o serie de incurcaturi dureros-comice. Ca si Nabokov, el este un exilat bantuit de nostalgia dupa Rusia din perioada premergatoare Revolutiei, detestand comunismul.

Roman universitar, roman cu cheie si metafictiune postmoderna, Pnin abunda in aluzii, glume auctoriale si semnificatii codate in nume proprii, pe care cunoscatorul le poate descoperi.

Adevarata viata a lui Sebastian Knight
Adevarata viata a lui Sebastian Knight este primul roman scris in limba engleza de catre Nabokov, in perioada pe care a petrecut-o, in saracie, la Paris. Naratorul, V., este prins in prima sa incercare literara, aceea de a scrie o biografie decenta si realista a fratelui sau vitreg, celebrul romancier Sebastian Knight. Pentru a reusi acest lucru, va reface traseul vietii acestuia, ii va intervieva colegii de la Cambridge, prietenii si fostele iubite. Totul pentru a combate biografia oficiala, eronata, scrisa de fostul secretar al lui Sebastian Knight, Goodman. Finalul nu aduce cu el o lamurire a misterelor ce-l inconjurau pe Knight, ci-l va adinci pe V. din ce in ce mai mult in opera fratelui sau, pina la asimilare. Intrebarea care se pune este daca nu cumva V. e personajul unui roman scris de Sebastian Knight...
 
„Sint incintat ca ti-a placut cartulia respectiva. Asa cum cred ca ti-am mai precizat, am scris-o acum cinci ani, la Paris, pe un dispozitiv numit bidet drept masa de lucru – locuiam cu totii intr-o garsoniera, asa ca trebuia sa-mi folosesc baia pe post de birou.” (Vladimir Nabokov catre Edmund Wilson) 
 
„Ca orice alt roman semnat Vladimir Nabokov, Adevarata viata a lui Sebastian Knight este o creatie plina de frumusete si de forta.” (Flannery O’Connor)
 
„Cit de lipsit de compromisuri, cit de real, de sclipitor este acest roman al lui Nabokov...” (The New York Times Book Review)

Rege, dama, valet
„Dintre toate romanele mele, aceasta nemaipomenita fiara e cea mai jucausa”, scria Vladimir Nabokov despre Rege, dama, valet – povestea unui triunghi amoros, o tragicomedie cu influente oedipiene, avindu-i ca protagonisti pe Dreyer, sotul afacerist bogat, Martha, sotia lui mercenara si deosebit de senzuala, si Franz, nepotul lor miop. „Daca, totusi, vreun freudian hotarit reuseste sa se strecoare, trebuie sa fie avertizat ca numeroase capcane crude au fost plasate, ici si colo, in roman...”

„Fara indoiala, Nabokov este un laureat al cruzimii. Cruzimea abia daca exista in alte parti; toti acesti Lovelace si Osmond se dovedesc a fi – si nu la o a doua vedere – mai mult un soi de huligani sau tirani in comparatie cu Humbert Humbert, cu Hermann Hermann (precursorul sau) din Disperare, cu Martha din Rege, dama, valet. Nabokov intelegea cruzimea; o trata cu intelepciune; ii cunostea intonatiile speciale.” (Martin Amis)

Lucruri transparente (editia 2020)
Penultimul roman (1972) al lui Nabokov este dedicat, o data in plus, puterii evocatoare a memoriei. „Lucrurile transparente” la care se refera titlul sint, de fapt, oglinzi ale trecutului, mai mult decit ferestre spre acesta, caci ceea ce cauta eroul romanului, „Hugh [Person], un tip nu prea rafinat din punct de vedere sentimental si nici un Personaj foarte bun”, este doar o iluzorie epifanie. Centrata in jurul a patru calatorii, toate avind efecte dramatice, ale protagonistului din America sa natala in Elvetia, actiunea romanului, cu amestecul de intriga politista si un aparent interes pentru senzational cunoscute din alte carti ale lui Nabokov, este doar un pretext pentru o tesatura densa de aluzii literare si culturale, polemici deghizate si acrobatii lingvistice.

„Lucruri transparente este poate cea mai buna carte din cite s-au scris pina acum despre facerea si desfacerea fictiunii... Iar Nabokov este intr-adevar un connaisseur, un student insatiabil al gustului pe care il au si al felului in care ajung sa fie resimtite micile evenimente mentale, cineva care poate sa vorbeasca cu tact si autoritate unice despre deliciile ametitoare si jalnicele umilinte pe care le presupune munca de a fi autor.” (Times Literary Supplement)

„Dupa ce si-a petrecut mare parte din viata construind Taj Mahalul, Nabokov a decis, la virsta de saptezeci si trei de ani – pentru propriul lui amuzament si, intimplator, spre incintarea noastra – sa construiasca si o replica caricaturala a marelui monument. Miniatura nu are nici o fisura, dar cele mai splendide trasaturi ale magnificului model au fost usor parodiate. Vedeti, parca ar vrea sa ne spuna, ca trecutul nu-i decit o joaca.” (The New York Times)

„Cu cit mai important devine un subiect, cu atit inceteaza sa ma intereseze. Unele dintre cele mai rodnice preocupari ale mele sint peticele microscopice de culoare.” (Vladimir Nabokov)

„Vladimir Nabokov scrie proza in singurul fel in care ar trebui scrisa – in extaz!” (John Updike)
„Prefer sa accept un singur fel de putere: puterea artei asupra gunoaielor, triumful magiei asupra brutei.” (Vladimir Nabokov)

Povestirile lui Vladimir Nabokov
Probabil cea mai adinca, cea mai importanta tema, indiferent daca constituie subiectul propriu-zis sau se strecoara printre rinduri, este dispretul lui Nabokov fata de cruzime – cruzimea oamenilor, cruzimea sortii 
 

Blazon de bastard (editia 2020)
Blazon de bastard (1947) descrie o lume marcata de tirania unei dictaturi politice. Profesorul Adam Krug, renumit filozof in tara sa, este singurul care refuza sa se supuna regimului, preluind functia de presedinte al universitatii in noul an de invatamint, nu atit principial, cit din motive legate de viata sa personala, in care are loc o tragedie ce il face sa simta nevoia de‑a se retrage pentru o vreme din societate si a‑si petrece timpul impreuna cu fiul sau. Acest lucru este vazut ca un afront adus noii linii de gindire impuse de dictatorul Paduk (intimplator, fost coleg de scoala cu Adam Krug) si „Partidul Oamenilor Obisnuiti”, pentru care traiul individual este considerat periculos, diferentele dintre oameni trebuie aplatizate, iar unica sursa de bunastare a societatii este statul. Dictatorul Paduk dispune, asadar, sa fie arestati toti apropiatii filozofului, sperind astfel sa atraga sprijinul lui Krug pentru a valida noul regim si o noua lume birocratica, sublima prin absurditatea ei.
„Povestea unui om liber intr-un stat totalitar este o tragedie clasica a timpurilor noastre, iar Blazon de bastard abordeaza subiectul intr-o maniera originala, remarcabila.” (The New Republic)


„Abilitatea cu care Nabokov isi creeaza momentele de fantezie este formidabila: o tehnica narativa abrupta, prin explorari minutioase ale unor scene marunte, detaliu dupa detaliu, care dizolva realitatea intr-un cosmar.” (V.S. Naipaul)

Priveste-i pe arlechini!
„Priveste-i pe arlechini!... Joaca-te! Inventeaza lumea! Inventeaza realitatea!” este sfatul pe care i-l da in copilarie o matusa scriitorului Vadim Vadimovici, nascut in Rusia, care mai apoi emigreaza in Anglia, apoi in Franta, in Germania si, in sfirsit, in Statele Unite, iar acum, inainte sa moara, reconstruieste trecutul. Isi aminteste astfel de Iris, prima sa sotie, de Annette, dactilografa cu gitul lung, de fiica lui, Bel, precum si de„bizarul sindrom al nimbusului numeric”, numele pe care il ia forma de nebunie de care sufera. Misterios ca un labirint al oglinzilor, Priveste-i pe arlechini! este autobiografia eminentului scriitor Vadim Vadimovici N. (nascut in 1899), a carui viata seamana izbitor cu cea a lui Vladimir Nabokov insusi si a carui fictiune amesteca lumea realitatii si cea a inventiei literare, pina cind nu se mai pot discerne, intr-un joc de pe urma al ironiei vietii.
 
 
„Varietatea, forta si bogatia perceptiilor lui Vladimir Nabokov nu cunosc rival in literatura moderna... scrisul sau este cel mai apropiat lucru de placerea pur senzuala pe care o are de oferit proza.” (Martin Amis)


Vladimir Vladimirovici Nabokov s‑a nascut in 23 aprilie 1899 la Sankt-Petersburg, intr‑o familie foarte cultivata, astfel incit stapinea impecabil franceza si engleza inca din copilarie. In 1919, Nabokovii sint nevoiti sa emigreze, iar in 1922 tatal scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave si romanice la Trinity College din Cambridge pina in 1922. Apoi a locuit la Berlin (1923‑1937) si Paris (1937‑1940), scriind cu fervoare, in rusa, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme si citeva drame. In 1925 s‑a casatorit cu Vera Slonim. In perioada respectiva, si‑a intretinut familia din traduceri, lectii de engleza si tenis, precum si ca autor de cuvinte incrucisate in rusa si analist de sah. In 1940 a plecat in America, impreuna cu sotia si fiul lui, de teama sa nu fie trimis intr‑un lagar de concentrare. A predat la universitatile Wellesley, Harvard si Stanford. Intre 1948 si 1959 a fost profesor de literatura rusa la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit in 1944 o (sub)specie de fluture care‑i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus in engleza Evgheni Oneghin de Puskin si Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucrari de critica literara, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru intelegerea artei acestuia. Din seria rusa a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Masenka (1926), Rege, dama, valet (1928), Apararea Lujin (1930), Ochiul (1930), Glorie (1932), Un hohot in bezna (1932), Disperare (1934), Invitatie la esafod (1936), Darul (1937-1938). Dupa stabilirea in Statele Unite, incepe stralucita sa cariera de romancier in limba engleza. Publica Adevarata viata a lui Sebastian Knight (1941), Blazon de bastard (1947), Lolita (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman in versuri, cu adnotari), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972) si Priveste-i pe arlechini! (1974). In 1967 ii apare volumul autobiografic Vorbeste, memorie. Pentru activitatea sa literara, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S‑a stins din viata la Montreux, in 1977.