Sangele elfilor. Seria Witcher - Cartea III

De peste un secol, oamenii, gnomii si elfii au trait impreuna intr-o pace relativa. Dar timpurile s-au schimbat, pacea s-a incheiat, iar rasele sunt din nou in razboi. Geralt din Rivia, vanatorul de monstri, a asteptat decenii intregi nasterea copilului din profetie: Ciri, cea care va schimba lumea, fie in bine, fie in rau.

 
Pe un taram aflat sub amenintarea razboiului total, copilul este vanat pentru puterile lui extraordinare si numai Geralt ii poate proteja pe toti – aceasta este misiunea pentru care s-a nascut.
 
Primul roman WITCHER continua explorarea universului plin de creaturi supranaturale inspirate din folclorul european si din bestiarul fantasy contemporan, cu Geralt si Yennifer in prim-plan, luptand pentru supravietuirea lui Ciri, cea care le poate aduce tuturor mantuirea.
 
Fragment din romanul "Witcher. Volumul 3: Sangele elfilor" de Andrzej Sapkowski:

"Nenorocirea a actionat in conformitate cu eterna regula a nefericirilor si a uliilor: a planat deasupra lor o vreme, dar nu a atacat pana n-a venit momentul prielnic. Momentul in care s-au indepartat de cele cateva asezari aflate in apropiere de Gwenllech si Buina de Sus, l-au ocolit pe Ard Carraigh si s-au adancit in inima padurii unde nu se vedea tipenie si strabatute de defileuri. Asemenea unui uliu care ataca, nenorocirea nu si-a ratat tinta. S-a napustit cu precizie asupra victimei, iar victima nu era nimeni altcineva decat Triss.
La inceput arata rau, dar nu prea inspaimantator, parea sa aiba doar un simplu deranjament stomacal. Geralt si Ciri au incercat sa nu dea atentie opririlor determinate de suferinta magicienei. Triss, palida ca o moarta, perlata cu broboane de sudoare si cu o grimasa de durere, a incercat chiar sa continue drumul pentru cateva ore, dar pe la amiaza, dupa ce petrecuse un timp anormal de lung in tufisurile de pe marginea drumului, n-a mai fost in stare sa se urce pe cal. Ciri a vrut s-o ajute, dar cu slabe rezultate: magiciana n-a reusit sa se tina de coama calului, a alunecat pe burta lui si s-a prabusit la pamant.
Au ridicat-o, au asezat-o pe capa. Geralt, fara a spune vreun cuvant, a dezlegat desagii, a cautat cutiuta cu elixire magice, deschis-o si a tras o injuratura. Toate flaconasele erau identice, iar misterioasele semne de pe sigilii nu-i spuneau nimic.
- Pe care, Triss?
- Pe niciunul, a gemut, tinandu-se cu ambele maini de burta. Eu nu pot, nu pot sa le iau.
- Tu? De ce?
- Sunt alergica...
- Tu? O magiciana?
- Sunt alergica! a inceput sa planga manioasa, de neputinta si disperare. Intotdeauna am fost! Nu tolerez elixirele! Cu ele ii vindec pe altii, dar pe mine nu ma pot lecui decat cu amulete!
- Si unde-ti tii amuleta?
- Nu stiu, a scrasnit din dinti. Cred c-am lasat-o la Kaer Morhen. Sau am pierdut-o...
- Al naibii! Ce ne facem? Si nu poti sa-ti faci o magie?
- Am incercat. Dar fara niciun rezultat. Nu ma pot concentra din cauza crampelor...
- Nu mai plange!
- Usor de zis.
Vrajitorul s-a ridicat, si-a scos propriile desagi de pe spatele Babuscai si a inceput sa cotrobaie prin ele. Triss s-a chircit, paroxismul durerii i-a scofalcit chipul si i-a strambat buzele.
- Ciri...
- Ce e, Triss?
- Tu te simti bine? N-ai niciun fel de senzatii?
Fetita a dat din cap a negatie.
- O fi vreo intoxicatie? Oare de la ce? Am mancat cu totii la fel. Geralt! Spalati-va pe maini. Ai grija ca Ciri sa se spele pe maini...
- Stai linistita. Bea asta.
- Ce este?
- Niste ierburi calmante. N-au magie nici cat sa chiorasti un sorece, nu-ti fac niciun rau. Iti vor domoli crampele.”