Povestea cu elefantul vizirului

Premiul Nobel pentru Literatura 1961
Traducere din limba sirba si note de Gellu Naum si Voislava Stoianovici
 
La Travnik se instaleaza noul vizir, un tiran anonim, insetat de singe. Curind, pasa isi aduce, de pe tarimuri indepartate, un elefant. Un animal neastimparat, care face prapad prin tarabele tirgului, si un simbol al puterii vizirului, care vrea sa-i vada pe locuitori ingenuncheati dinaintea lui. Povestea cu elefantul vizirului, care da si titlul volumului, nu este doar o parabola despre radacina rautatii omenesti, ci o intreaga istorie a suferintei popoarelor iugoslave aflate sub stapinire otomana. Sub masca unor snoave spuse la gura focului, povestirile din volumul lui Ivo Andric abordeaza trecutul si spiritualitatea comunitatii iugoslave, fie ca discuta despre temerile din preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, despre primele rabufniri de revolta in rindul unor tesatoare de covoare, despre coruptia autoritatilor sau mediteaza la imbatrinire, la destinul tragic al femeii ori la micimea vietii de artist.
 
„Marile povesti istorice – si nu exista multe – nu sint citite, in general, ca si cum ar fi istorice. Simti, citindu-le, ca te afli in timpul si spatiul lor. Cit de uimitor, asadar, sa descoperi pe neasteptate un maestru al genului, si inca unul care se afla in vazul lumii de aproape saizeci de ani: era 1961 cind Ivo Andric primea Premiul Nobel pentru Literatura.” (The New York Review of Books)
„Povestirile lui Andric par simple, niste fantezii distractive; insa, intocmai ca basmele bosniace, ele sint deseori «mai adevarate decit adevarul insusi»; iata cum ni se dezvaluie vasta intelegere umana si psihologica a autorului. O abordare luminoasa – si incintatoare – a unor teme serioase.” (Kirkus Reviews)

Ivo Andric (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1961, este unul dintre cei mai cunoscuti si mai tradusi autori de limba sirbo-croata. Nascut in Bosnia (in perioada in care era administrata de Imperiul Austro-Ungar), isi petrece copilaria la Visegrad, orasul despre care va scrie in cel mai celebru roman al sau, E un pod pe Drina... In timpul studiilor universitare de la Viena face parte din miscarea revolutionara Tinara Bosnie, care milita pentru unirea cu Serbia, si e un apropiat al cercurilor nationaliste sirbe, ceea ce duce la arestarea lui dupa asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la 28 iunie 1914. Diplomat al tinarului regat iugoslav, refuza sa se refugieze in Elvetia dupa ce germanii bombardeaza Belgradul; intors in capitala, se ascunde in apartamentul unui prieten pina la sfirsitul razboiului. Aici va scrie cele doua volume care-i vor aduce renumele, alcatuind un adevarat opus magnum balkanicus: Cronica din Travnik (1945) si E un pod pe Drina... (1945). Se vor adauga alte romane si volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemata (1954), Omer pasa Latas (postum, 1977). In discursul de receptie la Academia Suedeza, Andric va face elogiul literaturii iugoslave, venind dintr-o „tara mica intre doua lumi”, si al prozei istorice, menita sa dea adevarata imagine a conditiei umane. In tulburii ani ai sfirsitului de secol XX si ai inceputului celui urmator, figura lui Ivo Andric va fi ea insasi un simbol al istoriei nemiloase: acuzat de intelectualii musulmani din Bosnia de a fi falsificat in romanele sale perioada stapinirii otomane, va fi „recuperat” de nationalistii sirbi in forma butaforica a unui Andricgrad, ridicat in mijlocul Visegradului pentru o ecranizare, semnata E. Kusturica, a romanului E un pod pe Drina...