Serafina si toiagul rasucit. Seria Serafina. Vol.2

Serafina si toiagul rasucit este volumul al II-lea din seria Serafina

Serafina si Braeden pornesc in noi aventuri dupa infrangerea barbatului in mantie neagra. „Prinzatoarea de sobolani" paraseste subsolul conacului si paseste in lumea plina de stralucire a aristocratiei de la Biltmore. Unde este locul ei, in padurea plina de primejdii sau alaturi de domnii si doamnele elegante din lumea buna? Linistea domeniului Biltmore este tulburata de un misterios om cu barba, care il cauta pe „Cel Negru" si care asmute o haita de caini-lupi impotriva Serafinei. Fata scapa cu ajutorul unui baiat necunoscut care isi duce traiul in padure. Cand animalele de pe domeniul Biltmore incep sa se comporte straniu, Serafina isi da seama ca tinutul se afla sub controlul unei puteri malefice. In timp ce incearca sa-si gaseasca adevarata identitate, Serafina cauta o cale de a infrange fortele rele care vor sa-i distruga caminul.


Fragment din volumul "Serafina si toiagul rasucit" de Robert Beatty:

 
„Ea inghiti cu noduri. „Nu este un mesager.”
Braeden ii spusese ca armasarii erau naravasi si greu de manuit — ii loveau cu copitele pe ingrijitori, ii muscau pe oameni si, mai ales, ii urau pe ceilalti armasari dar iata patru dintre ei tragand la unison o trasura.
Cand se uita sa vada cine conducea trasura, i se ridica, parul pe ceafa. Capra trasurii era goala. Caii inaintau in galop mic, intr-un ritm sustinut, ca si cand ar fi fost manati de o mana priceputa, insa vizitiul nu se zarea nicaieri.
Serafina stranse din dinti. Ceva nu era in ordine. Simtea asta in launtrul ei. Trasura se indrepta spre Biltmore, unde toata lumea dormea si habar nu avea ce se intampla.
Cand trasura ajunse la o cotitura si se facu nevazuta, Serafina o lua la fuga in urma ei.
Alerga prin padure, urmarind trasura in timp ce aceasta strabatea drumul serpuitor. Rochia din bumbac pe care i-o oferise doamna Vanderbilt nu era foarte lunga, prin urmare nu o impiedica la alergat, dar cu toate acestea ii era foarte greu sa tina pasul cu caii. Ea gonea prin padure, sarind peste buturugi rasturnate si tufe de ferigi. Sarea peste fagase si urca dealuri. O lua pe scurtaturi, profitand de traseul serpuitor al drumului. Serafina incepu sa gafaie in timp ce tragea aer in piept. In ciuda agitatiei pe care o simtise cu cateva clipe inainte, provocarea de a tine pasul cu caii o facea sa zambeasca, ba chiar sa rada, lucru care ii ingreuna respiratia in timp ce alerga. Desi era nevoita sa, sara si sa goneasca, era incantata de aceasta urmarire.
Caii incetinira, brusc.
Ea se opri in loc si se lasa pe vine.
Caii se oprira si ei.
Serafina se piti dupa o tufa de rododendron, la o aruncatura de bat de trasura, si ramase ascunsa in timp ce isi tragea rasuflarea.
De ce s-a oprit trasura?
Caii loveau nerabdatori cu copitele, iar pe nari le ieseau aburi.
Inima ii bubuia in piept in timp ce privea trasura.
Manerul usii trasurii incepu sa se roteasca.
Ea se lasa jos, aproape de pamant.
Usa trasurii se deschise incet.
I se paru ca vede doua siluete inauntru. O pacla intunecata, cum nu mai vazuse pana atunci, ca o umbra neagra si trecatoare, o impiedica sa discearna.
Un barbat inalt si vanjos, avand pe cap o palarie de piele neagra, cu boruri largi si imbracat intr-o haina uzata iesi din trasura. Avea parul alb, lung si incalcit, iar mustata si barba carunte ii aminteau Serafinei de muschii care atarnau pe copacii crescuti pe stanci. Barbatul, tinand in mana un toiag rasucit, cobori din trasura si ramase in mijlocul drumului privind spre padure.
In urma lui, un caine-lup cu o infatisare fioroasa se furisa afara din trasura. Urmat de un altul. Cainii aveau trpuri mari si desirate, capete uriase si ochi negri, blana neagra, cu fir gros, ca a unui sobolan. Din trasura coborara in total cinci caini si ramasera grupati, cercetand din priviri padurea, dupa prada.
De teama sa nu scoata nici cel mai mic sunet, Serafina trase aer in piept cu mare grija si in tacere. Inima ii batea puternic. Ii venea sa o ia la fuga.”