Durata de livrare: 24 ore
In acelasi stil fermecator, inconfundabil care a facut din Vanatorii de zmeie (Ed. Niculescu, 2007) un bestseller international, Khaled Hosseini spune in Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborate parca din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se da in laturi de la sacrificiul suprem si a unui oras care, in ciuda tuturor vicisitudinilor, se incapataneaza sa renasca din propria-i cenusa. In timp ce pe fundal se deruleaza evenimentele care au marcat istoria Afganistanului in ultimii treizeci de ani – ocupatia sovietica, jihadul dus impotriva ei, razboiul civil si teroarea instaurata de regimul taliban –, doua femei cat se poate de diferite descopera cat de mare este puterea dragostei si ce orori pot fi indurate in numele ei.
Splendida cetate a celor o mie de sori a ocupat primul loc pe lista de bestselleruri a prestigiosului The New York Times Book Review si a fost tradusa in peste 35 de limbi.
Plastica si captivanta. - Los Angeles Times
Extraordinara. - Time
Fragment din romanul "Splendida cetate a celor o mie de sori" de Khaled Hosseini:
"Pornisera la drum cu noaptea in cap, la ora cinci dimineata. Laila se uita pe geam si vedea cum peisajul se modifica, trecand de la varfuri acoperite de zapada Ia deserturi si la canioane si la aflorimente parjolite de soare. Au trecut pe Ianga case de chirpici cu acoperisuri de stuf si terenuri arabile presarate cu snopi de grau. Din loc in loc, pe campia prafuita, se inaltau corturile negre si tuguiate ale nomazilor koochi. Si tot din loc in loc, se vedeau carcase de tancuri sovietice incendiate si elicoptere prabusite. Asadar, se gandea ea, acesta era Afganistanul lui Ahmad si Noor. La urma urmei, aici, in provincie, se purta de fapt razboiul. Nu in Kabul. In mare parte, in Kabul domnea pacea. Acolo, daca nu s-ar fi auzit din cand in cand niste rafale de mitraliera, daca nu ar fi existat soldati sovietici care sa fumeze pe trotuare si jeepuri sovietice care sa bata strazile in lung si in lat, razboiul nu ar fi fost nimic mai mult decat un zvon.
Spre pranz, dupa ce au trecut de alte doua puncte de control, au intrat intr-o depresiune. Babi le-a aratat niste ziduri rosii si arse de soare, ce pareau foarte vechi, profilate in departare.
- Se numeste Shahr-e-Zohak. Cetatea Rosie. Pe vremuri, a servit de fortareata. A fost construita acum vreo noua sute de ani ca sa apere valea de invadatori. Nepotul lui Ginghis-Han a luat-o cu asalt in secolul al treisprezecelea, dar a fost omorat. Atunci, Ginghis-Han a distrus-o cu mana lui.
- Si asta, tinerii mei prieteni, este povestea tarii noastre, care a cunoscut invazie dupa invazie, a spus soferul, scuturand scrumul de tigara pe fereastra. Macedonenii. Sasanizii. Arabii. Mongolii. Iar acum sovieticii. Dar noi suntem ca zidurile alea de colo, de sus. Batuti de soarta si cam daramati, dar inca in picioare. "
An AparițIe: 2015
Pagini: 400
Isbn: 978-973-74-8374-4
Format: 11 x 19
Editie: Necartonata
Editură: NICULESCU
Editura: NICULESCU
Scrie un review