Cronicile din Narnia vol 7: Ultima batalie

Premiata cu Carnegie Medal, Ultima batalie e concluzia unei povesti despre tinutul Narniei, unde trebuie sa-ti iei ramas-bun si unde incepe aventura.

 
Inorogul spune ca oamenii sunt adusi in Narnia cand tinutul e framantat si tulbure. Iar acum Narnia se gaseste la ananghie. Un fals Aslan cutreiera tara. Singura speranta este ca Jill si Eustace, vechi prieteni ai Narniei, sa fie in stare sa-l gaseasca pe adevaratul Aslan si, astfel, sa readuca pacea in tinut. Sarcina lor e grea fiindca, asa cum spune Centaurul, „Stelele nu mint niciodata, pe cand Oamenii si Fiarele, da“.

Ilustratii de Pauline Baynes 
Fragment din cartea "Cronicile din Narnia. Volumul 7: Ultima batalie" de C.S. Lewis:

"- Pfui! facu ea. Asta-i partea urata cand te-ntorci in Narnia.
Insa Eustace intra peste ea si vorbi mai departe.
- Ei bine, acum stii cine suntem, Sire, spuse el. Si uite cum s-a-ntamplat. Profesorul si matusa Polly ne stransesera laolalta pe toti prietenii Narniei...
- Nu cunosc numele astea, Eustace, zise Tirian.
- Sunt cei doi care-au ajuns in Narnia la inceput de tot, in ziua cand au invatat toate animalele sa vorbeasca.
- Pe Coama Leului! striga. Tirian. Aia doi! Lordul Digory si Lady Polly! Oamenii din zorii lumii! Si inca mai traiesc acolo la voi? Ce minunatie si ce lucru mare! Hai, povestiti-mi, povestiti-mi.
- Sa stii ca de fapt nu-i matusa noastra, zise Eustace. E domnisoara Plummer, dar noi ii spunem matusa Polly. Ma rog, ei doi ne-au adunat pe toti, pe de o parte ca sa ne distram si sa stam la povesti despre Narnia (fiindca bineinteles ca nu avem cu cine altcineva sa vorbim despre asemenea lucruri) si pe de alta fiindca profesorul a simtit cumva ca era nevoie de noi aici. Pe urma ai aparut tu, ca o stafie sau mai stiu eu ce, ne-ai bagat in sperieti si-ai disparut fara o vorba. Dupa asta am fost siguri ca se-ntampla ceva. Urmatoarea problema a fost cum sa ajungem aici, fiindca nu poti s-o faci doar dorindu-ti-o. Asa c-am vorbit si-am tot vorbit, si profesorul a zis in cele din urma ca singura metoda ar fi cu ajutorul Inelelor Fermecate. Tot folosindu-se de ele au ajuns si el cu matusa Polly aici cu multi ani in urma, cand erau doar copii - cu mult inainte sa ne nastem noi, astia mai tineri. Numai ca Inelele fusesera ingropate toate in gradina unei case din Londra (asta-i orasul nostru cel mai mare, Sire), iar casa fusese vanduta. Asa ca problema a fost cum s-ajungem la ele. N-o sa-ti treaca prin minte ce-am facut pana la urma! Peter si Edmund - adica Marele Rege Peter, cel care ti-a vorbit - s-au dus la Londra ca sa intre in gradina prin spate, dis-de-dimineata, inainte sa se trezeasca lumea. Se imbracasera in muncitori, sa dea impresia, in caz ca-i vedea cineva, ca venisera sa repare ceva la tevarie. Tare-as fi vrut sa merg cu ei, cred c-a fost distractia de pe lume. Si e clar ca le-a mers, fiindca a doua zi Peter ne-a trimis o telegrama - asta-i un fel de mesaj, Sire, o sa-ti explic altadata - ca sa ne anunte ca pusese mana pe Inele. Iar in ziua urmatoare a trebuit sa ma-ntorc cu Jill la scoala; suntem singurii care inca merg la scoala - ba mai mult, la aceeasi. Asa ca trebuia sa ne-ntalnim cu Peter si Edmund in drum spre scoala si sa ne dea Inelele. Vezi tu, noi doi trebuia sa ne ducem in Narnia, fiindca cei mai varstnici nu mai puteau sa vina din nou. Asa ca ne-am suit in tren - asta-i o chestie cu care calatoresc oamenii in lumea noastra, cu mai multe vagoane legate unul de altul -, iar profesorul, matusa Polly si Lucy au venit cu noi. Am fi vrut sa ramanem impreuna cat mai mult. Bun, am luat trenul si tocmai ne pregateam sa ajungem in gara unde trebuia sa ne-ntalnim cu ceilalti, iar eu scosesem capul pe geam ca sa-i vad mai repede, cand deodata am simtit o smucitura cumplita si am auzit un zgomot puternic - pentru ca imediat dupa asta sa ne trezim in Narnia si s-o gasim pe Maiestatea Ta legata de-un copac.
- Deci n-ati mai folosit Inelele? intreba Tirian.
- Nu, raspunse Eustace. Nici macar n-am apucat sa le vedem. Ne-a ajutat Aslan in felul lui, fara sa fie nevoie de Inele."