Haralamb

"Cocorii, mereu cocorii. Dansul lor maiastru scapara amintirile tineretii. Erau parte in sine,erau muza regasita a voluptatii, erau ce marile vorfi fost odata. Timpul-spatiu se desena in odihna-pusta a neamului sau. Cenusiul speciei se contura in neantul ce avea sa mai vina. Zburau Haralambul intr-o neostoita veriga atat de celulara. Se pregateau sa apara, se pierdeau pe veci. Ades,mancau cerul intr-o interminabila nascocire a primelor dedublari. Erau atat de eterni, poate prea reali, intangibili de frumosi. Adolescentii acelor zavoaie statorniceau intr-o armonie nemaivazuta a fiintelor. Aceasta intrupare in forma alungita se dovedea nefireasca si, am crede noi, prea putin inspirata. Dansul tuturor era simbioza unui prezent de cel mult suta de ani. Se auzeau aripi, se tanguia usor. Zborul acela rascolea in suspine trupuri de pene si lacrimi de voi."