Viata de familie. Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei

Dreptul la respectarea vietii de familie este garantat, in principal, de art. 8 din Conventie. Principiile degajate pe cale jurisprudentiala din interpretarea acestui text sunt completate de cele derivate din aplicarea prevederilor art. 12 din Conventie (dreptul la casatorie), art. 2 din Primul Protocol aditional la Conventie (dreptul la educatie) si ale art. 5 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventie (egalitatea sotilor).

Dreptul garantat de art. 8 nu este unul absolut, limitarile sale dovedindu-se conforme Conventiei in masura in care sunt prevazute de o lege nationala accesibila si previzibila, vizeaza indeplinirea unui interes legitim (apararea securitatii nationale, a sigurantei publice, bunastarii economice a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora) si constituie masuri necesare intr-o societate democratica.

Curtea a apreciat in ce priveste notiunea de viata de familie ca institutia familiei nu este un element fix nici pe plan istoric si nici pe plan sociologic. Astfel a constatat ca intra sub protectia art. 8 relatiile traditionale de familie adica cele dintre soti dintr-o casatorie incheiata conform legii nationale, relatia de filiatie naturala sau din adoptie, raporturile de afinitate, concubinajul heterosexual mai ales cand se naste un copil, dar si relatiile de familie de facto intre persoane care nu au oficializat relatia.

Curtea a extins protectia oferita de art. 8 din Conventie si asupra potentialelor relatii de familie care se pot dezvolta intre un copil nascut in afara casatoriei si parintele sau biologic iar in cauza Pini si altii c. Romaniei (hotararea din 22 iunie 2004), Curtea a statuat ca o viata de familie proiectata, dorita, ar putea, in circumstante speciale, sa cada sub protectia art. 8 din Conventie, mai ales atunci cand imposibilitatea stabilirii relatiilor de familie efective nu poate fi imputata reclamantului. Curtea a constatat, in final, ca, desi nu poate fi vorba in speta de o viata de familie pe deplin stabilita, avand in vedere absenta coabitarii si a unor legaturi de facto suficient de stranse intre reclamanti si fiicele lor adoptive, atat inainte, cat si dupa pronuntarea deciziilor de incuviintare a adoptiei, acest fapt nu este imputabil reclamantilor, care, alegand minorele pe baza unei simple fotografii, fara sa existe contacte veritabile cu acestea in vederea pregatirii lor pentru adoptie, nu au facut altceva decat sa urmeze procedura stabilita in materie de statul roman. In plus, asa cum rezulta din probele existente la dosar, reclamantii s-au considerat tot timpul parintii minorelor si s-au comportat mereu ca atare fata de ele, folosind singura cale ce le era deschisa, si anume, trimitandu-le scrisori, scrise in limba romana. Curtea a considerat ca o astfel de relatie, avand la baza o adoptie legala si reala, poate fi considerata ca suficienta pentru a beneficia de protectia prevazuta de art. 8 din Conventie. In ce priveste insa respectarea art. 8, Curtea a notat ca refuzul de a pleca in Italia pentru a fi alaturi de parintii lor adoptivi, exprimat in mod constant de catre minore dupa implinirea varstei de 10 ani, prezinta o importanta deosebita. Or, impotrivirea constienta a copiilor cu privire la adoptie face improbabila integrarea lor, intr-un mod armonios, in noua familie adoptiva. In lumina celor de mai sus, Curtea a considerat ca autoritatile nationale au putut aprecia, in mod legal si temeinic, ca, in ciuda aspiratiilor legitime ale reclamantilor de a intemeia o familie, dreptul acestora la dezvoltarea de relatii cu minorele adoptate este limitat de interesul copiilor. In concluzie, art. 8 din Conventie nu a fost incalcat.

In ce priveste viata de familie proiectata, se remarca situatia din cauza M.P. si altii c. Romaniei (hotararea din 15 aprilie 2014), ce se refera la conceperea unui copil. Curtea a notat neincalcarea art. 8 din Conventie, aplicabil situatiei de fapt in masura in care se refera la dorinta parintilor de a concepe un copil care sa nu fie afectat de o boala genetica, aceasta alegere fiind o forma de exprimare a vietii lor private si de familie. Instantele nationale au retinut incalcarea drepturilor reclamantilor de a face o alegere in cunostinta de cauza pentru a pastra sau nu copilul, cauzata de neglijenta medicala imputata medicului. Tine de marja de apreciere a statului sa interpreteze legislatia interna relevanta si sa stabileasca pe cale de consecinta suma care urmeaza sa fie acordata cu titlu de despagubire, astfel incat sa aiba legatura cu prejudiciul suferit.

In ce priveste protectia vietii de familie intre parinti si copii, Curtea a apreciat ca art. 8 implica dreptul unui parinte la masuri efective din partea statului care sa il reuneasca pe el si pe copilul sau (Ignaccolo-Zenide c. Romaniei, hotararea din 25 ianuarie 2000). In aceasta cauza, Curtea a plecat de la principiul necesitatii reunirii familiei materializat in dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau. Acelasi principiu este valabil si atunci cand este vorba, de relatiile dintre un copil si bunicii sai, cu atat mai mult cu cat in favoarea acestora din urma a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca prin care le era recunoscut dreptul de a avea contact cu copilul (Nistor c. Romaniei, hotararea din 2 noiembrie 2010).