Batranetea

Petre Tutea
33,60 RON
In sistemul in care lucram si mai ales in stiintele pozitive, nu poate fi vorba de omul abstract si de limbajul lui pur studiat in el insusi, ci de omul concret si divers, cu toate imperfectiunile legate de natura lui materiala.
Stoc epuizat

Durata de livrare: 1-3 zile lucratoare

Cod Produs: 9789738824355 Ai nevoie de ajutor? 0371.14.94.92 / 0725.754.388
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Studiul formelor pure, al simbolurilor desprinse de concret, cum procedeaza logica si matematica, permite constructii coerente, necontradictoni, dar inoperante daca nu le raportam la lumea materiala. Ele capata un rost numai prin continuturile acestea. Kant numeste ontologism, stilul gandirii-medievale si platonismul din care acesta decurge. „Este deducerea realitatii din concepte pure". Se pot obtine rezultate pozitive din cercetarea faptelor. Este triumful nominalismului, al experientei, produs al „foamei de concret". Omul material nu poate construi o lume dedusa. Filosofia este totusi chemata sa nu puna limite speculatiei. Concretismul fereste omul de stiinta de divagatii, cu toate ca este imperfect. S-a crezut ca omul concret si divers si lumea concreta si diversa sunt obiecte ale artei, care reprezinta „jocul aparentelor" (Charles Maurras), dar tot el sustine ca Dante face exceptie, fiind un artist ganditor. Si stiinta se misca in lumea aparenta. Omul concret este limitat. Constructiile lui sunt imperfecte din mai multe motive: perdeaua senzoriala interpusa intre gandirea lui si lucruri, opacitatea si indiferenta lucrurilor, ca si a naturii oarbe care le cuprinde, mediul ostil, mediul favorabil, toate contradictiile si calamitatile naturii si incapacitatea lui de a constmi o lume dedusa, ii lipseste intuitia pura, tund stapanit de cea sensibila, „empirica, legata de simturi", cum ii spune Kant. Intutia pura a spatiului si timpului, la acesta, este ipotetica. Daca omul ar avea intuitie pura, ar cunoaste absolutul sau s-ar misca in lumea esentelor ca zeii. Nemijlocirea lui poarta imperfectiunile simturilor, cum arata Descartes in „Discours de la methode, pour bien conduire la rai son et chercher la verite dans Ies sciences". Modelele oferite de Hume si Kant tin spiritul stiintific treaz. Omul de stiinta modern, care poate fi si magician, trebuie sa practice un scepticism subtil si activ — nu indoiala pentru ea insasi, cum faceau scepticii antici (Pyrrhon, Carneade, Aenesidemus), care nu cautau adevarul, ci ataraxia, adevarul neputand fi gasit in sensul dogmatic, cum au afirmat Hume si Kant.

Nu trebuie acceptata nici pozitia obisnuintei lui Hume si nici prejudecati si superstitii. Nici stilul aporeticii moderne, aporiile (N. Hartmann), aceste fundaturi mentinand spiritul in sfera problemelor dificile sau insolubile. Este "ininteligibilul" lui N. Hartmann, situat in imensitatea irationalului. Este "stiinta problemelor" (Acelasi), a intrebarilor puse pentru ele insele, fara intentia solutionarii. Natura si lucrurile din ea trebuie intrebate, cum spune Kant, ele nefiind fundaturi, ci putand fi descifrate in speranta cunoasterii lor fara rest. Aceasta atitudine este impusa de experienta. Biologia varstelor si antropologia, ca stiinta naturala, trebuie concepute in acest spirit pozitiv al intrebarilor permanente, cu intentia solutionarii problemelor cuprinse in ele. Constatarile stiintifice, oricat de precise, raman in "anticamera cunoasterii" (Rickert), daca cercetatorul nu se intreaba asupra cauzelor, adica a naturii lucrurilor. Astfel, stiinta se intalneste cu metafizica, de care Newton voia "sa fereasca fizica". Si inca mai avea naivitatea sa spuna ca el "nu face ipoteze". Asa trebuie cercetate problemele geneticii: zamislirea, nasterea, cresterea, forta plastica "de extraindividuare a celulei vii" (Bogomolet), factorii inhibitori care limiteaza cresterea, ereditatea normala si patologica, genialitatea, talentul, mediocritatea, idiotia, deficientele, malformatiile, toate formele de predispozitie. Nu se mai pot face studii biologice si medicale fara genetica. Apoi, neputinta, boala, accidentul, imbatranirea, intinerirea, moartea si nemurirea. Toate in acelasi spirit al progresului stiintific, practic si tehnic.

Nu se pierde nimic, daca se intreaba mereu in directia absolutului. Este intalnirea fericita a teologului, filosofului si omului de stiinta. Nu trebuie sa reducem constiinta teoretica la om si natura. Imanentul, in sens kantian, este schiloditor, daca nu se impleteste cu transcendentul. Asa cum se intampla cu sufletul omului modern, prin refularea anumitor sentimente. Asadar, oricine are constiinta teoretica este incarcat de intrebari. Ce? De ce? Cum? in ce scop? Acestea sunt intrebari constante, cu toate limitele facultatilor noastre si mai ales fiindca lucrurile tac. Suntem solicitati totusi la fiecare pas de aceste lucruri. O singura limita: absolutul. Nimic de neconceput. Un joc perpetuu intre sensibil, inteligibil si ininteligibil. Neantul si existenta, necesitatea si intamplarea, paradoxul si absurdul, descifrarea exhaustiva a mecanismelor naturii, trebuie sa intre in laborator, orice limitare a cunoasterii fiind antiumana. Numai asa se realizeaza omul stapan in natura, in sensul libertatii totale. Omul este inzestrat cu facultatea cunoasterii si cu pofta cautarii. Este o fiinta care tinde sa devina libera. Jean-Paul Sartre crede ca „omul este condamnat sa fie liber". Aceasta libertate ii da dreptul la indrazneala fantastica de a iesi din natura, dreptul la indumnezeire. Nu trebuie condamnat la inlantuire perpetua, supus asa-ziselor legi ale naturii, cum face Spinoza. Legi si norme, ca expresie ale idealului. Descartes aseamana omul cu divinitatea, prin vointa. Si omul vrea nelimitat. Este sensul sfinteniei, care depaseste eroismul consumat in istorie si in natura, pentru libertatea iluzorie. Natura, societatea si omul ne obliga sa ne gandim la existenta si la spirit. Exista o puritate in neamul nostru acordata cu legile bisericii, o sfintenie discreta, necalendaristica, cum spunea Radu Dragnea, in care viata de aici, izvorata din familie, se impaca cu cea de dincolo. De aceea, cum am spus, dorim sa cunoastem fara rest si fara ostentatie: viata, neputinta, boala, batranetea, moartea si nemurirea, in acest sens, a dezlega misterele, cu intentia de a deveni stapan in natura, este firesc. Ca si dorinta de a lua contact cu Divinitatea, care imprumuta lumii un rost. Absolutul-zeu. Numai asa se scapa de perspectiva estetica a absurdului, adica de lumea care vine de nicaieri si merge spre nicaieri, determinismul fiind expresia barbateasca a raspunsurilor la intrebarile fundamentale. Acest determinism nu este o fictiune ceruta de nevoia omului de certitudine, cum spune Langevin. Numai dezlegarea misterelor ne apropie de absolut. Cautarea asidua trebuie sa se impleteasca cu contemplatia si cu extazul. A curati lumea de mistere prin prejudecati stiintifice inseamna a accepta inecul in natura haotica si oarba. Neputinta, nestiinta si lasitatea obliga omul sa ia lumea asa cum este sau sa se odihneasca, in prejudecati. Aici este vorba de varstele omului, din care am ales-o pe ultima. Batranetea poate fi privita biologic, filosofic si religios.

An AparițIe: 2013

Pagini: 180

Isbn: 978-973-88243-5-5

Format: 13x20 cm

Editie: Necartonata

Editură: ROMANIA PRESS

Editura: ROMANIA PRESS

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!