Intuitionista

• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura


Colson Whitehead, al carui roman Ruta subterana, incununat cu Pulitzer Prize, e tradus in peste 40 de tari, a avut un debut fulminant, ingenios si de o originalitate izbitoare. Romanul Intuitionista a aparut in 1999 si a fost comparat cu Catch-22 de Joseph Heller, V de Thomas Pynchon si Ochiul cel mai albastru de Toni Morrison. A primit Quality Paperback Book Club New Voices Award si a fost finalist la PEN/Hemingway Award.
 
Provocator, de un umor subversiv livrat cu maxima gravitate, Intuitionista ii are ca protagonisti pe inspectorii de ascensoare dintr-un oras american semanand cu New Yorkul, intr-o perioada nedefinita. Alegorie a rasei, a societatii moderne, sau pur si simplu a naturii umane, cartea jongleaza cu procedee stilistice si structurale ale romanului noir, ale genului detectivistic, ale criticii sociale naturaliste, chiar ale distopiei. Whitehead creeaza o lume perfect credibila pornind de la elemente aparent neverosimile, un fel de labirint borgesian in care straluceste Lila Mae Watson, una dintre cele mai fascinante eroine din fictiunea contemporana.
Fragment din cartea "Intuitionista" de Colson Whitehead

"- Raspundeti foarte bine, domnisoara Watson.
- Multumesc, domnule.
- Aproape am terminat. Spuneti-mi, va rog: stiti cati inspectori de culoare exista in industria ascensoarelor din aceasta tara?
- Doisprezece.
- Si stiti cati dintre ei sunt angajati ca atare? Care nu lucreaza ca lustragii? Sau pe post de cameriste?
- Nu stiu. Mai putin de doisprezece.
- Deci nu stiti totul. Asta e tot, domnisoara Watson. O sa primiti nota saptamana viitoare. 
Liftul care cade lasa in urma o dara de scantei, mii de scantei, ce racaie intunericul pana jos. 
Adresa este Second Avenue numarul 117, dar toata lumea o cunoaste drept Casa intuitionistilor. Edward Dipth-Watney, castigator de doua ori al Premiului Werner von Siemens pentru merite deosebite in domeniul imbunatatirii ascensoarelor (mai intai pentru limitatorul Flyboy de sfarsit de cursa, a doua oara pentru limitatorul „inteligent" de viteza), a cumparat vila cu doua decenii in urma, cand curentul intuitionist era inca cenusareasa familiei. Comunitatea ascensoarelor il considera un fel de luptator cu morile de vant; fara sa fie influentat cu totul de intuitionism, simtea ca orice provoaca atatea racnete si acuzatii reciproce merita un loc unde sa germineze si sa se deschida, si sa provoace, daca se poate, si mai multe racnete si acuzatii. In plus, era un binecunoscut entuziast al machetelor de trenuri.
Realizarile lui Edward Dipth-Watney erau - si sunt inca - apreciate; numele lui va cutreiera indicele manualelor de verificare tehnica a ascensoarelor pana la sfarsitul timpurilor. Un instantaneu: Arbo Elevator Co., norocosul licentiat al limitatorului Flyboy, inmuind prototipul in aur si oferindu-l inventatorului sau - cadou de un Craciun friguros. Edward Dipth-Watney nu era insa interesat de privilegiile aurite ale gloriei. Longevitatea stiintei lui Fulton era nesigura; si totusi, a rationat Dipth-Watney, daca Dumnezeu ii facuse lui un dar, el putea cel putin ajute pe altii sa si-l gaseasca pe al lor."