Iubita locotenentului francez

Romanul lui John Fowles a inspirat o celebra ecranizare, cu Meryl Streep si Jeremy Irons in rolurile principale. Filmul Iubita locotenentului francez, aparut in 1981, a fost de cinci ori nominalizat la Oscar si a cistigat doua premii BAFTA.
 
Iubita locotenentului francez, romanul cel mai cunoscut al lui Fowles, este o emotionanta poveste de iubire. O carte despre tinerete, despre frumusetea vietii si despre libertatea de a alege. Plasata in jurul anului 1867, actiunea romanului pune in cumpana libertatea viziunii de la sfirsitul anilor ’60 ai secolu-lui XX cu atitudinile severe ale perioadei victoriene din urma cu o suta de ani. Romanul evoca in chip convingator atmosfera conventiilor rigide, a emotiilor reprimate, iar punctul culminant, indelung aminat, al relatiei celor trei protagonisti sporeste si mai mult interesul cititorului.

Traducere din limba engleza si note Mioara Tapalaga
Fragment din roman:

"In cine stie ce camaruta dosnica de circiuma, Sam putea sa lase impresia - si chiar o lasa - ca stie totul despre viata la oras, si inca ceva pe deasupra. Afisa un dispret agresiv pentru tot ce nu provenea din West End-ul londonez, pentru tot ceea ce nu purta pecetea de ultima ora a acestuia. In adincul sufletului sau, altfel stateau insa lucrurile. Acolo, nu era decit o faptura sperioasa si nesigura - nesigura nu in privinta a ceea ce dorea sa fie (o persoana aflata, ca situatie, la o departare astronomica de starea lui prezenta), ci a capacitatii lui de a ajunge pina acolo.
In sufletul lui Mary, insa, lucrurile stateau exact pe dos. Fireste ca Sam ii luase ochii la inceput: o intrecea, doar, in atitea si atitea privinte, iar tachinarile cu care-l intimpinase nu fusesera decit o reactie de aparare in fata unei atit de evidente superioritati culturale: eterna iscusinta a oraseanului de a depasi diferentele, de a gasi scurtaturi, de a grabi ritmul unei apropieri. Mary era insa inzestrata cu o fundamentala tarie de caracter, un soi de ingenua incredere in ea insasi, certitudinea ca, intr-o buna zi, avea sa fie o nevasta si o mama buna; pe deasupra, stia sa deosebeasca griul de neghina, cind era vorba de oameni... , isi dadea seama de diferenta de valoare dintre stapina ei si nepoata stapinei, bunaoara. La urma urmei, era taranca, iar taranii traiesc mult mai aproape de adevaratele valori decit truditorii citadini.
La inceput, Sam fusese cucerit de ea pentru ca era asemenea unei zile de vara ivite dupa sirul cenusiu de slujnicute si prostituate din care era alcatuita experienta lui erotica trecuta. In domeniul asta, nu-i lipsea citusi de putin increderea in sine, ca mai tuturor cockney-lor. Avea un par negru de toata frumusetea, care contrasta placut cu ochii foarte albastri si fragezimea pielii. Era zvelt, cu incheieturi mladioase, iar miscarile-i erau toate sprintene si precise, desi prea nazuiau uneori sa imite pina la o maimutareala afectata citeva dintre ticurile lui Charles pe care Sam le socotea cu deosebire distinse. Femeile nu-l mai slabeau din ochi dupa ce-l vedeau, dar de pe urma cunoasterii mai aprofundate a fetiscanelor londoneze nu se alesese cu mare lucru, dincolo de imaginea reflectata a propriului sau cinism. Ceea ce-l daduse intr-adevar gata fusese inocenta lui Mary. Se trezi deodata in situatia unui baietandru care ii orbeste pe cei din jur cu o oglinda - si, intr-o buna zi, da peste cineva mult prea de treaba ca sa merite un asemenea tratament. Dori dintr-odata sa fle el insusi in prezenta lui Mary; si sa descopere, totodata, cine era ea.
Aceasta subita intelegere reciproca mai profunda survenise in dimineata in care avusese loc amintita vizita la doamna Poulteney. Incepusera prin a discuta postul pe care-l ocupa fiecare, calitatile si defectele domnului Charles si ale doamnei Tranter. Mary era de parere ca Sam era norocos ca se afla in slujba unui domn atit de dragut. Sam strimba din nas; si apoi, spre uimirea lui, se trezi spunindu-i acestei tarancute de rind ceva ce pina atunci nu-si marturisise decit siesi."