Intr‑o dimineata geroasa de ianuarie a unuia dintre neinsemnatii ani din coada veacului despre care multi intelepti profeteau ca urma sa fie sfarsitul istoriei, pe acea portiune a Caii Victoriei dintre Bulevardul Dacia si Ateneul Roman, un tanar inalt, cu un aer cultivat, ce se proiecta in jurul lui ca o aura, pasea apasat pe asfalt, ca pe o claviatura imaginara pe care canta cea mai aspra si mai solemna lucrare de Beethoven.