Cancerul, dragostea mea

Apa fierbinte imi curgea pe trup, si parca n-are nici un efect asupra inimii mele de gheata. Sunt atat de trista si de inghetata incat simt tot mai acut nevoia de a mari gradele la apa. Si e tot mai fierbinte...si mai fierbinte...pana cand, deodata realizez grozavia intregii situatii, realizez si vad iadul inimii mele, care tot ma ingheata si care ma facea sa tremur de atata timp, frigul acela de ani de zile, frigul acela existential si coplesitor...
Si atunci, pentru prima data, am urlat...am urlat catre Dumnezeu, cerandu-mi iertare din toata inima mea inghetata...Eram goala in fata Lui, atat la trup cat si la suflet...Iarta-ma Doamne!, urlam eu, cazand in genunchi, iar apa, care devenea tot mai fierbinte, imi ardea de acum spatele cocosat de atatea pacate, il ardea cu o forta navalnica. Dar eu fierbinteala apei nu o mai simteam deja, nu mai simteam decat greutatea fara margini a unei inimi in care tristetea se pietrificase... Si urlam, si ma apucase urletul catre Dumnezeu intr-un moment absolut deloc demn, intr-un moment si intr-un spatiu aproape de neconceput: intr-o cabina de dus, in care aveam sa realizez ca degeaba , absolut degeaba as fi trait langa copilasii mei daca n-as fi trait in primul rand pentru si in Dumnezeu.

Mioara Grigore