Vama fantoma

Cuvintele, sentimentele si... Milo sunt devin personaje in cel mai surprinzator – si profund – roman pentru copii din literatura mondiala, o carte-cult iubita de fiecare noua generatie.

De unde provin toate cuvintele din lume? Dar numerele? Cine are dreptul sa piarda timpul? Unde este Realitatea?
Ce sunt Asteptarile? Pana la ce varsta putem merge linistiti cu capul in nori si de la ce varsta coboram cu picioarele pe pamant? 
Raspunsurile lui Norton Juster pentru toate aceste intrebari le vom regasi citind Vama fantoma.


    Fragment din volumul "Vama fantoma" de Norton Juster:

    “„Ce agreabila si placuta este valea aceasta", se gandi Milo din nou, in timp ce saltau pe sosea, cu Farsorul fredonand, spre propriu-i amuzament, franturi de cantece vechi si Tock adulmecand increzator vantul.
    „Sa fiu al naibii daca inteleg de ce doctorul Discord era atat de ingrijorat. Cu siguranta ca pe drumul asta nu se poate intampla nimic neplacut."
    Exact cand ii veni acest gand in minte, trecura pe sub o arcada mare de piatra si totul deveni, brusc, foarte diferit.
    La inceput era greu de spus ce anume se schimbase. Totul arata si mirosea exact la fel, dar, nu se stie din ce motiv, sunetele nu mai erau la fel.
    — Oare ce s-a intamplat? intreba Milo.
    Cel putin asta intentionase sa spuna, dar, desi buzele i se miscara, din gura nu-i iesi niciun sunet.
    Dintr-odata isi dadu seama ce se petrecea, fiindca Tock nu mai ticaia, iar Farsorul, desi continua sa cante fericit, o facea in cea mai desavarsita tacere. Frunzele nu mai fosneau in vant, masina nu mai scartaia, insectele nu mai bazaiau pe pajisti. Nu se auzea nici cel mai mic sunet. Aveai impresia ca, intr-un mod misterios, fusese rasucit un comutator si toate zgomotele din lume amutisera concomitent.
    Farsorul, realizand brusc ce se intamplase, sari terorizat in picioare, iar Tock, alarmat, verifica daca-i mai mergea ceasul. In orice caz, te simteai ciudat sa stii ca oricat de tare sau de incet flecareai, zdranganeai sau izbeai, efectul sonor era acelasi: zero.
    „Ce neplacut", isi spuse Milo, incetinind.
    Toti trei se pusera pe vorbit si racnit, fara absolut niciun rezultat, pana cand, neatenti incotro mergeau, se pomenira ca sofau inconjurati de o multime care marsaluia pe drum. Unii demonstranti cantau cat ii tineau vocile inexistente, altii purtau lozinci mari, care proclamau:
    JOS LINISTEA!
    TOT CE-I TACUT NU E PLACUT!
    E LAUDABIL SA FII AUDIBIL!
    SUNETE PENTRU TOTI!
    Iar un banner enorm cerea, simplu:
    AUZI AICI!
    Cu exceptia lozincilor si a unui tun mare de alama tarat dupa manifestanti, cei de acolo semanau perfect cu locuitorii oricarei alte vaioage in care n-ai fost niciodata. Cand masina se opri in loc, unul dintre oameni ridica o pancarta pe care scria:
    BINE ATI VENIT IN VALEA SUNETULUI!
    Altii ovationau cat puteau de tare, adica deloc tare."