Iubirea care a rupt lumea in doua

Ultima vara a lui Natalie inainte sa plece la facultate se dovedeste a fi foarte ciudata. Cand se pomeneste cu usa propriei case vopsita in rosu in loc de verde sau cand se trezeste pe un deal inconjurata de bizoni, in loc sa fie in cladirea scolii, Natalie isi da seama ca ceva nu e in ordine. Apoi mai sunt si vizitele nocturne ale entitatii pe care o numeste Bunica. Ceea ce complica totul este aparitia unui baiat misterios care face ca timpul sa stea in loc: nu mai exista nimic in afara de Beau si Natalie.
 
Actiunea e fermecatoare, atat ca poveste de dragoste, cat si ca regandire plina de fantezie a timpului si spatiului. Relatia dintre Beau si Natalie arunca scantei in timp ce surprinde inocenta primei iubiri, iar misterul realitatilor care se tot schimba e suficient ca, pe masura ce se reveleaza, sa tina cititorul captiv. - Publishers Weekly
 
O poveste plina de suspans care dilata timpul, deopotriva contemplativa si proaspata, evocatoare si palpitanta. - USA Today
Fragment din cartea "Iubirea care a rupt lumea in doua" de Emily Henry:

"Mama si tata mi-au decorat camera cat timp eram plecata in tabara de dans de peste vara, inainte de clasa a saptea, cand asteptam cu nerabdare sa ajung la liceu. Evident, ideea de-a avea camera decorata in culorile tipatoare ale scolii mi s-a parut cea mai tare chestie din lume, pana acum vreun an, cand am devenit constienta ca am ochi si-am inceput s-o consider cea mai nasoala chestie din lume. Cu un sistem stereo mai bun si inca vreo cateva albume cu Black Eyed Peas, dormitorul meu ar putea face concurenta cu succes inchisorii de la Guantanamo Bay.
In anii scursi de la Redecorarea Infernala mi-am adus eu contributia: panouri de pluta acoperite cu biletele de la prieteni, casete cu medalii si panglici obtinute la concursurile de dans, pompoane in culorile negru si portocaliu indesate sub biroul meu si dupa sifonier, zeci de poze inramate cu imagini surprinse la carnavaluri, meciuri de fotbal si dansuri.
Iata-ma intorcandu-mi zambetul, multiplicata de un milion de ori: acelasi par negru si aspru, aceiasi ochi caprui-inchis, aceeasi piele oachesa; aceeasi fata patrata, cu pometi proeminenti. Iata-ma sarutandu-l pe Matt Kincaid, vreme de patru ani consecutiv. In sala de sport, in centrul randului din mijloc al echipei de dansuri, alaturi de celelalte fete de inaltime medie. Imbratisand-o pe Megan si adoptand poza penibila din ingerii lui Charlie cu acea sinceritate lipsita de autoironie, de care n-ai cum sa te dezici, pe toata durata Scolii Gimnaziale Gray.
De la disparitia Bunicii m-am simtit din ce in ce mai putin ca fata din fotografii si din ce in ce mai mult ca o persoana care trebuie sa evadeze de-aici. M-am retras din echipa de dansuri, l-am parasit pe Matt si, de cand am fost acceptata la Brown, am inceput sa ma despart de Kentucky."