Palatul Viselor

De multa vreme visam sa-mi construiesc propriul infern. Ma gandeam ca e un proiect nemasurat de ambitios, himeric, din moment ce vine dupa imaginile consacrate de vechii egipteni, Vergiliu, Sfantul Augustin si mai cu seama Dante..., declara intr-un interviu Ismail Kadare. Iar infernul lui se ascunde intre zidurile unui labirintic Palat al Viselor, terifianta institutie unde visele supusilor otomani sunt trecute printre pietrele de moara ale unui mecanism monstruos si cinic.

Palatul Viselor, cea mai teribila si mai nemiloasa caricatura a totalitarismului in descompunere, a aparut intr-o prima varianta (Slujbasul de la Palatul Viselor) la Tirana in 1981 si a fost interzis de regimul comunist al lui Enver Hodja. Kadare isi publica versiunea finala in 1990, la Editura Fayard, la scurt timp dupa emigrarea in Franta. Romanul impleteste intr-o poveste atemporala spaimele mentalitatii primitive cu delirul birocratiei totalitare. Intr-un timp incert (poate inceputul secolului XX), sultanul Imperiului Otoman aflat in disolutie ingradeste libertatea supusilor, controlandu-le visele prin intermediul unei misterioase institutii a puterii – Palatul Viselor. Aici se angajeaza tanarul Mark-Alem, descendentul unei puternice familii cu radacini intr-o Albanie reala si mitica totodata, cel care primeste sarcina kafkiana de a trece prin filtrul interpretarii alegoriile si enigmele onirice ale unei imparatii intregi. Cerc dupa cerc, ca intr-un alt infern dantesc, tanarul ajunge pana in varful ierarhiei puterii de unde supravegheaza mecanismul politiei inconstientului. Insa, inevitabil, fatalismul balcanic il impinge tot mai aproape de prapastia indoielilor: oare un stapan absolut, chinuit de spaima de a nu intra el insusi in hatisul propriei masinarii demonice, nu va sfarsi intr-o buna zi condamnat de un vis anonim la dizgratie si uitare?