Conversatii despre Transilvania

    Conversatii despre Transilvania de Jesus Parado este prima carte care se publica in Spania despre istoria uneia din regiunile careia romanii i-au imprimat in secolul II al erei noastre actualul sau caracter romanic. Timp de secole Transilvania a fost incrucisata de invazii barbare si mai putin barbare, vesnic in jurul extrem de stravechiului sau caracter de indubitabila romanitate si de o populatie care de cand exista stiri documentare era deja in majoritate lalinofona.
    Jesus Pardo, bazandu-se pe o impresionanta documentatie in care se regasesc resurse romane, ungare si din alte tari, din care unele nu fusesera consultate pana atunci, sintetizeaza o istorie foarte documentata a acestui teritoriu, cu extindere la intreg teritoriul romanesc, in relatie cu statele vecine si chiar cu Europe, prezentandu-ne un exhaustiv cadru istoric ce incepe cu preistoria si se incheie cu epoca moderna.
     Fragment din volum:

 
    „Pare sigur ca parte din populatia dacica a fost transferata in zone indepartate de frontiera, de mai putin interes militar sau mai usoara supraveghere decat cele pe care le locuiau pana atunci. Altii, fara indoiala, au fugit in tinuturile dacilor liberi, care vor hartui fara incetare granitele noii provincii, dar, potrivit lui Mommsen, „erau izolati si pana la urma au disparut incetul cu incetul."
    Dio Cassius spune ca Sabinianus, guvernator al Daciei, a promis la douasprezece mii daci de la frontiera pamant in Dacia Romana, dar nu exista dovada ca si-ar fi indeplinit promisiunea; imigrarile de acest fel rareori lasa urme arheologice, si exista un mare risc de a incerca sa se deosebeasca din punct de vedere arheologic dacii  interni de dacii liberi. Se cunoaste cu certitudine doar o penetratie de daci liberi: in valea Muresului Superior, secolul III sau inceputul celui de-al IV-lea.
    Dacii liberi sunt mentionati in istoria oficiala romana doar cand isi asuma un rol important in politica de frontiera a Romei, Cu toate ca, potrivit lui Christescu, Eutropiu vorbeste in mod anume de „daci liberi", in contrast cu cei supusi, iar aceasta ii pare lui Christescu dovada a dainuirii populatiei autohtone in provincia romana, istoricii moderni neaga ca expresia „daci liberi" se gaseste in vreun text roman, nici chiar tarziu, ci se limiteaza sa desemneze pe numele lor cele cateva ramuri dacice extra limes imperii, precum carpii sau costobocii. „In practica", spune Mommsen, populatia bastinasa din Dacia „a fost expulzata din cele mai bune parti ale teritoriului" pentru a face loc colonilor care au inceput sa vina imediat ex toto orbe romano, printre ei, numerosi veterani, urmand ideea lui Traian de a dezvolta municipalizarea imperiului cu colonii de veterani.
    Fara indoiala continuitatea multor asezari, care acum si-au schimbat proprietarul, s-a frant. Numarul celor care s-au refugiat in munti a trebuit sa fie mare, si a crescut cu timpul, creand focare reale sau potentiale de razvratire. In orice caz, Dacia a putut sa ramana „vlaguita de barbati", dar sub nici o forma depopulata."