Mansarda la Venetia. Noua saptamani in laguna.

Cu fotografiile autoarei

„Daca s-ar aduna la un loc toate cartile dedicate Venetiei, ele ar ocupa, probabil, o biblioteca intreaga. Si totusi, an dupa an, continua sa apara pagini din care iradiaza, inepuizabila, splendoarea sa misterioasa. Iar cei care scriu sau citesc despre ea nu dau semne de oboseala sau de teama ca s-ar putea repeta ceva, si aceasta din simplul motiv ca fiecare depune marturie despre o singura, o unica Venetie: a lui insusi. Aceasta Venetie interioara e o incredibila hartie de turnesol pentru sensibilitatea si talentul unui calator care vrea sa povesteascadespre intalnirea lui cu laguna. Asa ceva se intampla si in Mansarda la Venetia, jurnalul unei tinere universitare din Romania, ajunsa la Ca’ Foscari in vara lui 2019 pentru doua luni de studiu. Cristina Cheveresan isi face datoria la universitatea venetiana, dar are si ragazul sa vada, sa simta, sa inteleaga tot ce se intampla in jur, altfel decat un turist. Jurnalul sau ne dezvaluie o Venetie mai putin obisnuita, incantatoare, mustind de povesti, melancolica si frematand de viata, amurg si, deopotriva, inceput de lume. O Venetie a Cristinei Cheveresan, si numai a ei.“ — ADRIANA BABETI

Manuscrisul din mansarda venetiana s-a conturat de la sine, de-a lungul unei sederi bogate in culoare locala si incursiuni dincolo de fatade si parade arhicunoscute si indelung studiate. Rezultatul e un jurnal candid, fara pretentii pedagogice, de exhaustivitate sau eruditie: dimineti si dupa-amiezi de gratie, scufundate in luciul discret si tainele lagunei unice, sau invaluite de jocul de lumini si umbre de pe terasa suspendata printre acoperisuri de palate si turle de biserici. Nu pornisem cu vreun obiectiv anume. Nici pe departe cu banuiala ca ar fi posibil sa scriu o carte. Realitatea in desfasurare, cu straturi, volute, uimiri si senzatii, s-a asternut pe mai multe pagini decat anticipam. Recitind in vremuri de carantina, am resimtit acut nostalgia unei perioade coplesite de daruri inefabile.