Memoriile unui matematician

Viata unui om se afla dincolo de istoriile relatate despre ea. Oricat de mult ne-am stradui sa surprindem, intr-o poveste complexa si coerenta, esenta vietii cuiva, incercarea e supusa limitelor inerente naturii umane: lumea pe care ne straduim sa o intruchipam prin mijlocirea cuvintelor e, fatalmente, fragmentara, reductiva si supusa ad infinitum revizuirilor si reconsiderarilor.

Atunci, care e scopul memoriilor, al istoriilor pe care le spunem noi despre noi insine? Cu siguranta, astfel de texte isi propun nu numai sa ne ofere o fresca a unei epoci, ci si sa ne indice reperele unei vieti. Miza esentiala a unei astfel de istorii personale este, insa, aceea de a sta drept marturie pentru existenta unei lumi autentice, una in care personajele au iubit, au suferit, au scrutat tainele stiintei si, mai ales, in care protagonistii s-au stra­duit sa transmita generatiilor viitoare cunostintele si intelepciunea dobandite.

Memoriile profesorului Nicolae Dinculeanu traseaza reperele unui secol teri­bil din istoria Romaniei – sfarsitul perioadei interbelice, Al Doilea Razboi Mondial si comunismul. In plus, matematicianul autoexilat in Occident pune fata in fata, prin peregrinarile lui, doua lumi care, pana la un moment dat, pareau ireconciliabile – lumea tihnita si plina de minunatii a Vestului si lumea (candva idilica) a Romaniei, strivita sub bocancii comunismului. In profunzime, insa, dincolo de numeroasele intamplari prin care a trecut povestitorul in viata lui, se simte intot­­deauna – uneori blanda, alteori austera, dar mereu imbucuratoare – prezenta Reginei Stiintelor.