Ceausescu. Ultimul an

Ceausescu traise in paradisul sau comunist, tinut cumva deoparte de o armata de politruci (membri de partid si activisti de la toate nivelurile, „oameni de cultura si arta“, gazetari, factori de influenta externa) care traiau bine de pe urma revolutiei permanente si a terorismului de stat ceausist. Facea figura de revolutionar de profesie (cum se recomanda), i se spunea ca este un om nou al unei lumi noi si, in aceasta calitate, promitea un viitor luminos Romaniei, Europei si intregii lumi. Ii placea sa se creada o personalitate mondiala, la intersectia placilor tectonice politice mondiale, mediator intre Est si Vest si intre Nord si Sud. Traia intr‑o revolutie permanenta, din care s‑a dezmeticit prea tarziu.

Anul 1989 l‑a trezit brusc din acest vis frumos.

Aceasta carte nu este o biografie a lui Ceausescu si nici macar a ultimului an al dictaturii sale personale. Inevitabil, voi face incursiuni biografice pentru a‑i contextualiza comportamentul, insa nu acesta este obiectivul paginilor pe care le aveti in fata. Ele isi propun sa fie, in primul rand, o cronografie a evenimentelor si ideilor care au prefigurat, anticipat, sugerat evenimentele din decembrie 1989. Pe baza informatiilor, a discursurilor publice si a intuitiilor personale, voi incerca sa schitez un portret in miscare, pe ultima turnanta, al societatii socialiste romanesti, al „ctitoriilor“, al „maretelor infaptuiri“. Sa creionez chipul eroului ideal al naratiunii socialiste: omul universal, omul preamarit de politruci si de artisti.

El este un Ceausescu idealizat, fara prea multe legaturi cu realitatea. Eminescu, voievozi, eroi sunt intrupati in una si aceeasi persoana. Voi incerca sa fac o arheologie institutionala, identificand forme de putere, de influenta, institutii de exercitarea autoritatii. E prea mult sa fac un inventar al imensului front de laudatori. Ei sunt omniprezenti. Ei sunt cei care intretin iluzia ca Nicolae Ceausescu a fost, este, trebuie iubit si respectat. Voi vorbi si despre aceasta retea de influenta „fabulatorie“, dar si despre strategiile regizorale, din care razbate deseori xenofobia, contrabalansata de democratia „muncitoresc‑revolutionara“ bazata pe fundamentalisme nationaliste. Sorin Serb