Eseuri. Cartea a doua

Aceste eseuri vor fi citite cat timp vor exista oameni care iubesc adevarul, forta si simplitatea. Opera lui Montaigne este piatra de incercare a unui spirit ales. Celui caruia nu-i place s-o citeasca spuneti-i ca sufera de un viciu al inimii sau intelegerii; aproape ca nu e problema pe care el sa n-o fi cercetat pe toate fetele, ramanand la fel de convingator intotdeauna. Contradictiile operei sale sunt imaginea fidela a contradictiilor intelegerii omenesti. El isi urmareste ideile fara nici o arta: putin ii pasa de unde porneste, cum inainteaza sau unde sfarseste. Spune lucrul care-l framanta aici si acum. Nu e nici mai inchegat, nici mai dezlanat cand scrie decat e cand gandeste sau viseaza... El ni se arata sub cele mai felurite chipuri: cand bun, cand desfranat, cand ingaduitor, cand infumurat, cand banuitor sau superstitios. Dar, orice-ar spune, intereseaza si instruieste. - Denis Diderot
 
Vad ca filozofii pyrrhonieni nu-si pot prezenta doctrina generala in nici un fel de rostire: lor le-ar trebui un nou limbaj. Al nostru e alcatuit in intregime din propozitii afirmative, care lor le sunt de tot nesuferite. Astfel, cand rostesc "Ma indoiesc", sunt stransi numaidecat cu usa pentru a fi facuti sa accepte ca macar de un lucru sunt siguri si-l cunosc, anume ca se indoiesc. De aceea au fost siliti sa caute scapare intr-o comparatie cu medicina, fara de care pozitia lor ar ramane de neinteles: cand spun "Nu stiu" sau "Ma indoiesc", declara ca propozitia se elimina si ea impreuna cu restul, la fel ca rubarba, care impinge afara scursurile daunatoare, eliminandu-se si ea in acelasi timp. Aceasta idee e infatisata mai convingator printr-o intrebare: "Oare ce stiu?", pe care am asezat-o ca deviza a unei balante. - Michel de Montaigne