Noua Europa. O istorie politica a (re)unificarii europene. Vol. II

Autorul analizeaza orientarea acesteia spre statele foste comuniste din Europa Centrala si de Est, cu un accent special pe problematica romaneasca. Daca pana la inceputul anilor ’90 nu a existat, in ciuda dialogului, un angajament ferm si structurat al CE/UE in sensul extinderii spre statele iesite din comunism, odata demarat, acest proces s-a desfasurat intr-o maniera sinuoasa si din partea UE, si din partea candidatelor. Autorul arata ca nu a existat o legatura de tip cauza-efect intre revolutiile antisovietice si reformele CE/UE, dar ca acestea din urma au avut un rol crucial in lungul drum spre o democratie reala al statelor-satelit iesite de sub influenta sovietica. Unificarea europeana despre care se vorbea de mai bine de un secol s-a realizat asadar prin extinderea UE spre centrul si estul Europei, modificandu-se nu doar ordinea europeana, ci si relatia transatlantica, intr-o cheie a progresului si a stabilitatii.