Pandemia nebunilor. Confesiuni in stare de urgenta

Va raminea in urma macar poezia lumii? Vor mai fi oameni interesati in ea? Carturari cu emotiile mistificate de citate, ratati in cautarea unei explicatii, nebuni urlind de frustrarea ca nu-i intelege nimeni. Pe cine va mai tulbura? Nu se va asterne ca un praf aurit, vizibil doar in asfintiturile de sfirsit de septembrie pe deasupra unor cimitire uscate? Fara sa poarte memoria nici unei fiinte, dira nici unui riu, ofranda nici unei pietre. Intr-o lume moarta, moartea nu mai exista. Intr-o lume fara moarte, poezia nu-si gaseste locul. Daca disparitia a miliarde de exponenti ai raului, denaturati pina la paranoia, n-o va plinge nimeni, pentru ca nu va mai avea cine, nu va fi absenta poeziei o pierdere? Cine o va deplinge? Nu va lasati pacaliti. De profunzimea acestui raspuns depinde ceea ce va urma.

*

Milioane de carti scrise pentru nimeni (sunt familiarizat cu conceptul, macar partial), milioane de cintece compuse pentru nimeni, milioane de opere de arta concepute pentru nimeni, milioane de invataminte cazute pe un teren arid, actiuni de binefacere, razboaie devastatoare, eforturi pentru pace – vor fi acoperite de mutenie. Spectacolul a luat sfirsit, sala e goala, scena e pustie. O ameteala placuta invaluie lucrurile datorita rotocoalelor facute in jurul Soarelui.

 

Este tot ce-am reusit. Mare piesa am mai jucat!

 

Liviu Cangeopol

7 aprilie 2020