Sorrell si fiul

Sorrell era un pragmatic. Pentru el, bucuria vietii statea in implinire. Se multumea sa vada necunoscutul asa cum vedea colinele cretoase in departare, fara a dori sa le escaladeze. Pentru el, intreaga lume a simturilor putea fi o iluzie, dar, cand era vorba despre treburile omenesti, se gandea ca ele sunt reale. Importante sunt munca pe care o faci, idealul pe care ti-ai propus sa-l atingi, si nu numai pentru tine singur. Important este sa lupti, sa nazuiesti, sa induri, sa-i iubesti pe unii, sa-i dispretuiesti pe altii. Cand lupta inceteaza, omul inceteaza sa mai fie om.

In definitiv, cine ar putea spune unde se sfarseste viata? Moartea ar putea insemna doar deschiderea unei usi, mai ales pentru cei care au ajuns in pragul ei dupa o viata de eforturi indarjite. Sau poate ca moartea este asemenea unei site care lasa sa treaca numai spiritele inalte, azvarlindu-le pe celelalte indarat, in gramada de gunoi...?

 

Simtea ca ajunsese la o maturitate si o liniste sufleteasca plina de ingaduinta. Putea sa se uite la o femeie fara s-o doreasca. Banii pe care ii castiga aveau pentru el un substrat spiritual: ei insemnau posibilitati deschise pentru baiatul lui, aripi, arme, un scut impotriva umilintelor. Intreaga sa viata se orienta dupa cealalta, mai tanara, care se profila la orizont.