Pachet Autor Ernest Hemingway - 8 TITLURI

A avea si a nu avea
A avea si a nu avea este unul dintre romanele de senzatie ale lui Ernest Hemingway, ecranizat in 1944 intr-o productie clasica a cinematografiei, cu Humphrey Bogart si Lauren Bacall in rolurile principale – o poveste fermecatoare, cu intrigi amoroase, contrabanda si dileme morale.
 
Un roman tragic si totodata amuzant, viu si poetic, cu un impact emotional puternic, A avea si a nu avea impune aventurii literare un nou standard. Talentul lui Hemingway pentru dialog – sensurile aparte ce se ghicesc in subtext si emotiile interesante ale unei lumi marcate de duritate – este cu adevarat remarcabil. - The Times Literary Supplement
 
Sub formidabila acuratete a suprafetei, Hemingway ascunde aproape intotdeauna o dimensiune morala, care preia controlul, si o dimensiune poetica, ce se intrevede subtil intre rindurile aspre ale realismului. - The New York Times
 
Aventuri extreme, pe panta alunecoasa a iadului... A avea si a nu avea nu este pur si simplu un roman, este o experienta. - Brooklyn Daily Eagle

Sarbatoarea continua
Povestirea se scria de la sine si mi-era greu sa tin pasul cu ea. Am mai cerut un rom St. James si, de fiecare data cand imi ridicam ochii din caiet sau imi ascuteam creionul cu ascutitoarea, lasand spirala subtire de rumegus sa cada in farfurioara pe care era asezat paharul cu rom, ma uitam la fata. Te-am vazut, frumusete, si de-acum esti a mea, indiferent pe cine astepti si chiar daca n-o sa te mai vad niciodata, mi-am spus. Esti a mea si tot Parisul e al meu, iar eu sunt al acestui caiet si al acestui creion. Dupa care m-am intors la scris si am patruns adanc in povestire si m-am pierdut in ea. Acum nu se mai scria de la sine, ci eu eram cel care o scria, asa ca nu mi-am mai ridicat privirea, nici n-am mai avut idee de trecerea timpului, am uitat unde sunt si nici n-am mai cerut rom St. James. Ma saturasem de rom St. James fara sa-mi dau macar seama. Dupa care am terminat povestirea si eram foarte obosit. Am recitit ultimul paragraf... mi-am ridicat privirea si m-am uitat dupa fata, dar plecase. Sper c-a plecat cu un tip de treaba, mi-am spus. Insa eram trist. - Ernest Hemingway

Traducere din limba engleza si note de Ionut Chiva

Batrinul si marea
Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei. Pentru un scriitor adevarat, fiecare carte este un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres. Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru ca au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, sintem nevoiti sa mergem mai departe decit am fi crezut vreodata ca putem ajunge, sa iesim in larg, pina cind raminem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin.

Pentru cine bat clopotele
Hemingway nu s-a ascuns niciodata intr-un turn de fildes. Stia prea bine ca substanta operei unui artist este artistul insusi, viata si trairile lui, si a reusit ceea ce putini scriitori din epoca lui sau dintotdeauna au izbutit sa faca: sa devina, ca om si in vazul lumii in mijlocul careia traia, imaginea vie a semnificatiei celei mai autentice si mai profunde a operei sale, iar acest lucru a continuat sa-l faca neabatut si cu cea mai deplina onestitate pina in momentul mortii. (Tennessee Williams)

Dealurile verzi ale Africii

A doua mare opera autobiografica a lui Hemingway, Dealurile verzi ale Africii este descrierea unei calatorii de o luna in estul marelui continent, alaturi de sotia sa, Pauline, in decembrie 1933.

„Peisajele, oamenii, animalele, teama de esec – totul este real intr-un text autobiografic ce depaseste asteptarile fictiunii. De la universul civilizatiei pe care o lasa in urma, pina la ariditatea savanei, Dealurile verzi ale Africii  este o carte in intregime adevarata.” (The Times Literary Supplement)

Insulele lui Thomas Hudson
Insulele lui Thomas Hudson este marele roman (postum) al marii, din care s-a desprins, cistigindu-si independenta si nemurirea, dar lasind teribile ecouri in corpul romanului, povestirea Batrinul si marea. Thomas Hudson insusi este un personaj de sub contururile caruia transpare Hemingway, un nou alter ego – ca multi altii din proza lui, insa diferit de ceilalti. Pentru ca pictorul destoinic care ajunge vinator de nazisti prin insulele coraliere de la marginea paradisului sau pierdut are cea mai grea misiune dintre toate alter egourile lui Hemingway: sa afle despre iubire si intelegere dupa ce din viata lui a disparut tot ce iubea – fara ca el sa fi inteles cum. Cititorii prozei antume a lui Hemingway vor avea parte de bucuria unei lecturi familiare prin forta si culoarea frazei si in acelasi timp de surpriza de-a regasi perfect coagulate cioburi de realitate istorica, frinturi din viata personala a scriitorului si un intreg curent subteran de personaje anterioare pe care se sprijina substanta acestui roman, cu nimic diferit de Gulfstreamul din care creste carnea insulelor lui Thomas Hudson.

Adio, arme
Scriitorul adevarat este un om singur. Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei. Pentru un scriitor adevarat, fiecare carte este un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres. Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus.

Zapezile de pe Kilimanjaro si alte povestiri
,,La vreo treiscinci de metri, intre ierburi, marele leu zacea lipit de pamint. Isi tinea urechile ciulite, statea nemiscat si numai coada lunga, terminata-ntr-un smoc de par negru, zvicnea usor in sus si-n jos. Se pusese la pinda de cum ajunsese la adapost, dar rana din stomac ii facea greata, iar cea din plamini ii slabea puterile si cu fiecare respiratie gura i se umplea de o spuma rosie. Avea coastele umede si fierbinti, mustele se ingramadisera in micile deschizaturi pe care gloantele le facusera in pielea sa cafenie, privea drept inainte cu ochii mari si galbeni ingustati de furie, clipind doar cind durerea respiratiei il sageta si rascolind cu ghearele pamintul infierbintat si moale. Tot ce era el, durerea, slabiciunea, ura si toata forta care-i mai ramasese erau adunate intr-o totala concentrare asupra atacului. Ii auzea pe oameni vorbind si ii astepta, adunindu-se, pregatindu-se sa sara de indata ce aveau sa apara dintre ierburi. Auzind glasurile care se apropiau, coada i se ridica si intepeni, si apoi, cind ei intrara intre ierburi, scoase un miriit icnit si sari." (Ernest Hemingway)