Geo Bogza un poet al efectelor, exaltarii, grandiosului, solemnitatii, exuberantei si patetismului

„Poezia lui Geo Bogza a ramas fara intrerupere tributara conceptiilor, avinturilor si manierelor unui deceniu de cultura si gindire in care predominante au fost setea de intimplari si bucuria de a trai, exaltarea aceea fara seaman si pereche (cu exceptia Renasterii) in prezenta aventurii omenesti, in prezenta darului fara pret facut speciei noastre: dreptul de a participa din plin la rostirea si existentializarea verbului a fi, cu toate consecintele si implicatiile sale, in prezenta norocului extraordinar harazit noua: capacitatea de a ne lasa incintati si surprinsi, de a ne uimi si extazia (sau si infiora) in prezenta universului, lumii, oamenilor, frumusetii, misterelor, posibilitatilor, varietatilor, infinitelor complexitati si coplesitoarelor desfasurari ale istoriei generale ori si psiho-dramelor particulare. ”