Orasul inchis

Diagnosticat cu sindrom confuziv de detentie, personajul retraieste fiecare fragment de real ca pe un moment petrecut intre zidurile celulei. Istoria se reface din dialogurile lui Mihaita cu sine sau cu spiritul detinutului politic Ion Mihalache, mort in 1963 in acest penitenciar. Cealalta voce a romanului, Ilinca, este mesagerul istoriei perioadei ceausiste, cind, in febra sistematizarii, orasul interbelic se transforma si isi pierde culoarea. Prin tehnica fotografierii, laitmotiv al cartii, se refac detalii ale orasului – muzeu in aer liber, in care binele si raul convietuiesc intr-o vinovatie resimtita tacit de victime, nu de tortionari.

„Ca si Fagarasul meu natal, a carui cetate a fost transformata de catre comunisti intr-un sinistru loc de detentie, Rimnicu Sarat al Vioricai Raduta e cicatrizat de inchisoarea care i-a umbrit destinul modern, devenind un reper de tacere si de plumb pentru localnici. Ce sens poate avea un oras, daca in centrul sau se afla o tacere? Ce menire pot avea niste oameni obisnuiti, neeroici, dar onesti pina la cinism fata de ei insisi si fata de ceilalti, daca ei devin captivii unui timp politic uniformizant si inertial, pentru a fi dusi intr-o directie preponderent atroce? Romanul Vioricai Raduta e construit pe lo-gica inelelor concentrice, lipsa de libertate a inchisorii repercutindu-se, in exterior, in libertatea ca resemnare sau indiferenta pe care o traiesc oamenii. Cele doua destine care structureaza volu-mul, unul masculin si unul feminin, nu se vor intilni cu adevarat niciodata, soarta lor fiind aceea de a evolua ca linii paralele. Insa radiografierea a ceea ce se afla intre aceste doua linii confera calitate maiestriei de romancier a Vioricai Raduta, fiindca e foarte greu sa duci pina la capat un roman facut doar din nuante de alb, gri si negru. Citeodata, fotografii «orasului inchis» ajuta la fixarea unor instante, asa cum o fac memoria sau documentele inserate in text. Isi mai aminteste cineva ca generalul Grigore Gheba, autorul culegerilor noastre de matematica, a fost prefect de Rimnicu Sarat?” (Stefan Borbély)