Apartenenta. Cum sa redobandim sentimentul de apartenenta prin conectarea cu sine, cu ceilalti si cu natura

Intelegand misterul dorului de a apartine, lucrand cu intunericul durerii de a fi exilat in afara legaturilor fundamental hranitoare din viata noastra, invatand sa ascultam vocea viselor, consolidand relatia cu noi insine, cu ceilalti, cu comunitatea si cu natura, autoarea ne invita sa descoperim constant cai pentru a ne readuce in cercul vietii, sa celebram, sa colaboram unii cu altii si sa refacem tesatura mitica a ceremoniilor de trecere care ne lipsesc atat de mult in societatea contemporana. Aceasta carte este un far calauzitor ce ne conduce acasa.
Lucrand cu visele am putut vedea prin lentila mitica semnificatia propriei mele coborari si apoi iesiri din exil. Si ca sa completez ciclul clasic al eroului, trebuia sa aduc inapoi din lumea subterana un elixir, asa ca am decis sa scriu aceasta carte ca o ofranda a frumusetii pentru suferinta si instrainarea noastra, pe care le avem toti in comun. Dupa atata timp petrecut in cautarea unui loc misterios in comuniune cu ceilalti si cu lumea, fie sa gasesti acel acasa despre care ai stiut dintotdeauna si... niciodata... ca te asteapta inauntrul tau. Neatent cum s-ar putea sa fi fost tu, acest loc a continuat sa ciripeasca, sa scartaie si sa infloreasca de-o potriva, asteptand ca tu sa opresti cautarea si sa-ti dai voie sa ii apartii. [...]
Pe masura ce inveti sa mergi inainte cu aceasta ingaduinta atotcuprinzatoare, altii prind franturi din totalitatea lor oglindindu-se in tine. Care e marea ironie a apartenentei? Ca in toata cautarea ta dupa o casa a iubirii... o aveai deja de oferit de la inceput. Si adevarata rasplata a cautarii tale este sa deschizi larg usile vietii tale ca sa poata deveni adapost de apartenenta si pentru altii. [...]
 
Marele secret este ca apartenenta e de fapt o abilitate, un set de competente pe care trebuie sa le practicam daca vrem sa raspundem chemarii unei inimi indurerate si a unei lumi fracturate. [...]
Aratandu-ne ce ne lipseste, dorul este ca o sirena care ne cheama acasa. Dorul este chemarea acestei reconcilieri cu evenimentele vietii tale. In loc sa-ti curatoriezi realitatea astfel incat sa fie plina doar de placere si pace, dorul ne cheama sa amestecam rasul cu intristarea, o combinare a ranii cu balsamul, o deschidere catre a ne accepta pierderile ca sa putem fi gasiti. [...]
A trai o viata intrupata inseamna sa ne implicam intr-o relatie nu doar cu bunatatea, ci si cu durerea dorului si a absentei, incluzandu-le in viata noastra. Pot sa fiu cu dorul meu? Pot sa permit golului produs de ceea ce-mi lipseste, sa ramana gol, fara sa incerc sa il umplu cu substitute si facsimile? Pot sa fiu eu insami dorul, fara asteptarea de a fi alinata? Pot, traind cu absenta, sa devin prezenta dupa care sunt atat de infometata? [...]
 
Cei mai multi dintre noi se gandesc la apartenenta ca la un loc mitic, pe care daca-l cautam staruitor, il vom gasi intr-un final. Dar daca apartenenta nu este nicidecum un loc, ci o abilitate, un set de competente pe care noi, in viata moderna, le-am pierdut sau le-am uitat? La fel ca podul viu, aceste competente sunt modurile in care ne putem impleti cu si ingriji de radacinile separarii din noi... si facand asta, ne restabilim calitatea de membri [in cercul] apartenentei. - Toko-pa Turner

Traducere din limba engleza de Psih. Andreea Manescu.