Psihoterapia anxiietatii. Abordari cognitiv-comportamentale

Exista oameni al caror comportament este guvernat de frica si ei sunt constienti de aceasta, pe cand altii nici nu baga de seama faptul ca frica le conduce viata. Acestia din urma pot sa calatoreasca, au succese profesionale, pot vorbi in public, au viata de familie corespunzatoare si totusi sunt mereu supraincordati si speriati, chiar daca fricile lor sunt umane (frica de paianjeni, de a urca singuri cu liftul sau de a conduce masina).

Fensterheim si Jean Baer (1984) sunt de parere ca orice teama care este atat de puternica incat impiedica persoana sa indeplineasca o actiune este, de fapt, o reactie cu caracter patolo­gic. Anxietatea este definita ca o teama difuza, fara obiect bine precizat, in timp ce fobia este definita ca fiind o teama cu obiect bine precizat (de animale, de fur­tuna, de inaltime etc.). Autorii mentionati considera ca putem include in cadrul fobiilor si frici cu caracter mai abstract, cum ar fi frica de respon­sabilitate, de pierdere a controlului, de a lua parte la evenimente sociale, de a fi singur sau de a fi respins.

Terapeutii de orientare comportamentalista si cognitiv‑comportamentala pornesc, in terapia comportamentelor, de la urmatoarele premise:
•  Majoritatea comportamentelor de tip anxios sunt invatate daca nu cumva chiar toate). Din acest motiv, chiar daca vi se pare a aveti teama de cand va stiti, va puteti dezvata de ea.
•  In cazul in care un comportament de tip anxios sau fobic este dezvatat (se deconditioneaza) nu apar alte frici care sa‑l substituie, ci, dimpotriva, persoana obtine o mai buna adaptare la mediu.
•  Reactia anxioasa este o deprindere gresita si, ca orice deprindere gresita, ea se poate modifica.
•  Cu ajutorul unor cunostinte speciale, al unor antrenamente psihologice bazate pe gandire, imaginatie si vointa, com­portamentele de tip anxios pot sa dispara in cateva luni (nu in cativa ani).
•  Nu trebuie sa va inchipuiti ca va veti elibera chiar de orice teama, dar veti fi capabili sa va controlati teama, sa‑i faceti fata.

Marina este o persoana care este tot timpul speriata. Are 25 de ani, este secretara si isi petrece toate serile si weekend‑urile sin­gura. Daca primeste o invitatie sa iasa undeva, o cuprinde o panica de nestapanit (fobie sociala) pentru ca ii trec prin minte ganduri de tipul: „oare ma vor place prietenii?, „oare nu‑i voi plictisi?” etc.

George este si el un personaj anxios, cu reactii fobice. Teama lui cea mai puternica este teama de esec. Desi a intrat cu brio la psihologie (17 candidati pe un loc) ii este teribil de frica de faptul ca va cadea la licenta, pe care a amanat‑o deja a treia oara. La ora actuala el lucreaza ca operator de calculatoare si sufera foarte mult ca nu este inca psiholog.

Ruxandra este si ea o fricoasa. Sufera de atacuri de panica, evita metroul, ii este frica sa se urce intr‑un autobuz aglomerat, sa mearga singura la piata si mai bine urca 10 etaje pe jos decat sa utilizeze liftul. La inceput mai iesea singura din casa cate putin, dar acum nu mai iese deloc si a trebuit sa intrerupa facultatea.

Temerile irationale blocheaza viata si activi­tatea oamenilor, indiferent de varsta, impiedicandu‑i sa invete, sa lucreze, sa ca­latoreasca, intr‑un cuvant, sa traiasca normal.

Datorita anxietatii (teama fara obiect bine precizat) sau a fricilor de tip fobic, persoana poate renunta la o serie de obiective dezirabile, cum ar fi stabilirea unor relatii interpersonale apropi­ate, alegerea unor profesii dorite sau de a trai o viata agreabila, plina de satisfactii. Cu alte cuvinte, fricile irationale pot face dintr‑o persoana sanatoasa si inteligenta o persoana infirma.

Cei ce doresc sa se debaraseze de teama trebuie sa aiba in vedere cateva lucruri (Fensterheim si Jean Baer, 1984):
‑ Trebuie sa stie ca nu sunt un caz unic si irecuperabil pen­tru ca exista milioane de oameni care sufera de frici irationale si care isi spun ca ceva este in neregula cu ei.
‑ Niciodata nu este prea tarziu sa te schimbi. Fensterheim (1984) relateaza faptul ca cel mai varstnic pacient pe care l‑a tratat cu succes de teama de a parasi New York‑ul avea 90 de ani. Dupa ce a facut psihoterapie, acesta a fost capabil sa zboare cu avionul la Washington pentru a‑si vedea nepotii.
‑  Chiar si fricile si fobiile vechi, fixate inca din copilarie, pot fi tratate daca subiectul parcurge urmatoarele etape:
1.   Descoperirea naturii temerii respective. Asa cum am su­bliniat, unele frici sunt evidente (de avion, de lift, de a merge sin­gur pe strada etc.), in timp ce altele sunt ascunse, cum ar fi, de pilda, teama de a fi respins (fobia sociala).
2.   Subiectul trebuie sa constientizeze faptul ca anxietatea si fobiile sunt frici invatate, sa descifreze modul in care functioneaza ele, ce reactii fiziologice produc, cum influenteaza ele viata indi­vidului si ce anume face „acesta pentru a le mentine”. Astfel, subiectul trebuie sa realizeze faptul ca intrezareste pericole uriase, desi acestea sunt minore, sau poate sa isi imagineze chiar pericole care nu exista, cat si masura in care fricile respective il impiedica sa intreprinda diverse lucruri pe care ar dori sa le faca.
3.   Pentru a se elibera de anxietate si fobii este obligatoriu ca subiectul sa urmeze un program de terapie comportamentala si cognitiv‑comporta­mentala, care consta mai ales din tehnici de desensibilizare si de modificare a stilului de gandire. Cu alte cuvinte, trebuie sa faca acele lucruri pe care doreste sa le faca pen­tru a nu se mai teme de ele.
4.   Programele de combatere a fricii trebuie invatate impre­una cu terapeutul si aplicate la situatiile de viata. In acelasi timp subiectul trebuie sa‑si modifice stilul de viata, invatand sa traiasca impreuna cu fricile sale sau sa se elibereze complet de ele.

Un loc important in cadrul psihoterapiei starilor anxioase il ocupa si actualizarea disponibilitatilor psihice latente prin inter­mediul unor antrenamente speciale, cum ar fi, de pilda, cele de relaxare sau autohipnoza.

Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au suferit de frica. Astfel, istoria si literatura ne ofera numeroase exemple. Inca medi­cul grec Hipocrate amintea de Damocles, care nu putea trece pe langa o prapastie sau pe un pod. Shakespeare, in piesa „Negutatorul din Venetia”, vorbea despre fobia de pisici, iar mai tarziu Descartes se referea la trairea ciudata a unor oameni care nu suportau mirosul de trandafir sau intrau in panica la vederea unei pisici.

Desi aceste simptome sunt vechi de cand lumea, abia la jumatatea secolului al XlX‑lea ele au fost considerate ca apar­tinand domeniului clinic.

Dintre teoriile explicative ale comportamen­telor de tip an­xios sau fobic cele mai interesante raman, in opinia noastra, teoria psihanalitica, teoria comportamentalista si cea cognitivista. Astfel, Freud era de parere ca fobiile reprezinta un mecanism de aparare ale eului, menit sa protejeze fiinta umana impotriva unei anxietati inconstiente mult mai profunde, anxietate rezultata in urma nerezolvarii complexului Oedip (care se refera, in esenta, la dragostea si dorinta sexuala a copilului pentru parintele de sex opus).

A ramas celebru in istoria psihanalizei cazul micului Hans, care avea fobie de cai (copilul refuza sa mearga pe strada de teama ca l‑ar putea musca un cal). Freud a analizat acest caz si a ajuns la concluzia ca in spatele fobiei de cai se ascundea teama incon­stienta a copilului ca va fi pedepsit de tata (prin castrare) pentru dorinta sa erotica fata de mama.

In timpul curei analitice, prin intermediul unor metode spe­cifice, dintre care cele mai cunoscute sunt asociatia libera si ana­liza viselor, subiectul lucreaza asupra sa pentru a scoate la iveala din inconstient complexele si conflictele nerezolvate. Pe masura ce aceste complexe si conflicte de natura inconstienta sunt aduse la lumina, dispar anxietatile si fobiile, pentru ca subiectul nu mai are nevoie de ele ca mecanisme de aparare.

Dezavantajul acestei terapii psihanalitice este ca ea dureaza un timp foarte indelungat (in medie 2 ani), iar rezultatele sunt incerte pentru anumite categorii de subiecti. (Este cunoscut faptul ca pacientii potriviti pentru psihanaliza trebuie sa aiba un nivel intelectual si cultural ridicat, o varsta relativ tanara ‑ pana la 35 de ani ‑, timp liber si o situatie materiala care sa le permita sa faca fata costurilor terapiei.

Daca psihanalistii considera ca oamenii sunt neajutorati pana in momentul in care reusesc sa dezgroape toate conflictele de natura inconstienta produse in copilarie, psihologii comportamentalisti sunt de parere ca frica reprezinta un comportament invatat.

In loc sa se intrebe, ca psihanalistii, ce anume din incon­stientul persoanei a produs teama, comportamentalistii isi pun in­trebari de genul urmator:
„Cum a invatat subiectul sa se teama?”

„Ce anume il determina sa se dezvete de frica?”

Sunt bine cunoscute doua experimente clasice in urma carora a rezultat in mod evident ca reactiile emotionale pot fi invatate si dezvatate. Astfel, in 1920, J.B. Watson, intemeietorul teoriei comporta­mentaliste, impreuna cu colaboratoarea sa Rosalie Rayner, au reusit sa‑i provoace unui copil de 11 luni (Albert) teama de sobolanii albi. La inceput copilul nu se temea de sobo­lan, dar se temea de zgomote puternice. Pe baza acestei observatii, cercetatorii au asociat prezenta animalului cu un zgomot puternic si, dupa un numar de repetari, copilul a dezvoltat teama de animal, chiar in absenta zgomotului. Ulterior, teama s‑a generalizat si la alte situatii. Astfel, copilul a devenit fobic la animale si la obiecte din blana.

Peste cativa ani, Mary Cover Jones a demon­strat faptul ca se poate utiliza conditionarea si pentru ca subiectul sa se elibereze de teama. Lui Peter, un copil de trei ani, ii era frica de iepuri. Tera­peutul i‑a prezentat copilului animalul aflat in cusca, in timp ce ii oferea cate o bomboana. Rezultatul a fost ca peste cateva sapta­mani copilul se juca linistit cu iepurii de casa.
Cercetatorii care au realizat astfel de experi­mente s‑au con­fruntat insa cu o problema dificila: daca fricile pot fi inlaturate, de ce persista ele totusi in situatiile de viata? Raspunsul la aceasta intrebare l‑a dat Hobart Mowrer, care a propus pentru explicarea comportamentului anxios si fobic o teorie in doua trepte sau etape:

Etapa 2: Subiectul invata foarte repede cum se poate eli­bera de teama prin intermediul a doua tehnici:
a) Evitarea situatiei care declanseaza teama (persoanele care se tem sa calatoreasca cu avionul vor prefera trenul).
b) Evadarea din situatia anxiogena atunci cand subiectul a intrat in aceasta (subiectul se urca in metrou, intra in panica si coboara la prima statie).

Ori de cate ori subiectul utilizeaza una din strategiile res­pective anxietatea sa scade, dar, in schimb, se intaresc modelele de comportament evitare‑evadare si acest lucru are drept con­secinta faptul ca subiectul cauta sa nu se expuna situatiilor care declanseaza comportamentul de tip fobic anxios.