Impotriva lui Eunomie, volumul 2

„Aceasta a fost deci ideea articulata de invatatorul nostru, gratie careia oricine nu si-a acoperit ochii cu valul ereziei poate vedea limpede ca modul de a fi al naturii dumnezeiesti, oricare ar fi el, ramine de neatins, de negindit si mai inalt decit orice intelegere prin rationamente. Cit despre gindirea omeneasca, care iscodeste si cerceteaza prin ce rationamente s-ar putea intinde pina la Dumnezeu si atinge natura de neabordat si sublima, ea nici nu are o vedere atit de ascutita incit sa distinga cu claritate de nevazutul, dar nici nu este atit de radical oprita sa se apropie incit sa nu-si poata face nicio reprezentare despre obiectul cautat. In fapt, pe de o parte, prin ceea ce rationamentele pot atinge, gindirea a reusit sa conjectureze ceva din obiectul cautarii, iar pe de alta, prin chiar faptul de a nu-l putea vedea cu precizie, l-a si inteles intr-un anumit sens, fiindca ia drept o cunoastere precisa, cum ar veni, faptul ca obiectul cautat este mai presus de cunoastere.”