Prezenta, arta pacii si a fericirii vol.1

Prezenta - Volumul I - Arta pacii si a fericirii
Primele cuvinte pe care le-am auzit prima data de la profesorul meu au fost: “Meditatia este un “Da” universal pentru orice.” Cu toate ca eu nu am inteles asta multa vreme,dar tot ceea ce a urmat dupa aceea a fost un simplu comentariu asupra acestor cuvinte. Totul a inceput si s-a incheiat cu aceste cuvinte, totul s-a rezolvat in aceasta propozitie.

La un moment dat, viata si meditatia nu s-au mai putut distinge una de alta. 

 

 

Dorul de fericire si frica de moarte sunt, de fapt, doua aspecte ale aceluiasi sindrom. Sindromul este sinele interior imaginar. Generatiile viitoare ar putea diagnostic candva SSS  –Sindromul Sinelui Separat – de care sufera marea majoritate a omenirii si care este cauza principala a celor mai multe nefericiri de natura psihologica.

            Astfel, sinele interior si separat se afla mereu in misiune, cautand sa-si asigure fericirea in obiecte si in relatiile cu lumea conceputa a fi una exterioara si incearca disperat sa linisteasca frica de moarte care il vaneaza. intre aceste doua focuri arde sinele separat.

 

O problema este intotdeauna o parte imaginara sau un obiect imaginar ce se lupta cu altceva. Dar in Experienta nu exista parti separate, nu exista “euri” separate, obiecte sau altele. Problemele apartin doar gandirii – un gand care se lupta cu un alt gand, un sentiment care se opune unei situatii. Toate aceste ganduri apar in Sinele nostru dar ele nu sunt pentru Sinele nostru. Chiar si gandul sau sentimentul care se opune, nu este o problema pentru Sinele nostru. Gandul care se opune sau sentimentul care opune rezistenta sunt o alta minge ce zboara prin spatiul gol. Gandul sau sentimentul ce opune rezistenta, din care este facut sinele imaginar, este doar o problema a sinelui imaginar. Doar un sine separat ar putea dori sa scape de un sine separat. De fapt, doar un sine separat vede un sine separat.

Un sine separat nu poate vedea ceva. El este vazut. Cu alte cuvinte, separarea si problemele care o insotesc sunt doar din punctul imaginar de vedere al separarii. in realitate nu exista un asemenea punct de vedere. Separarea si toate cele care provin din ea, cum sunt si problemele, sunt intotdeauna imaginare.

Adevaratul nostru sine nu cunoaste si nici nu vede vreo separare. El nu cunoaste vreun sine separat si nici o lume exterioara, separata. El cunoaste doar intimitatea si apropierea imediata a purei experientizari, fara de parti, separatii, mai multi sine, obiecte sau altele. Adica, el cunoaste doar iubirea.

 

“Ascunderea fericirii, suferinta si cautarea fericirii” sunt sinonime intre ele. Un alt nume pentru aceasta cautare este “sinele interior separat”.

            Acest sine interior separat nu este o entitate, este actiunea de rezistenta, de impotrivire, de cautare si, prin urmare, actiunea suferintei. Entitatea separata si aparenta nu cauta fericirea, ci entitatea separata si aparenta este cautarea fericirii.

Daca intelegem suferinta ca ivindu-se in Constienta noastra dimpreuna cu toate celelalte si credem ca nu se poate face nimic in legatura cu asta, ne pacalim singuri. Suferinta este, prin definitie, o impotrivire la situatia curenta si o inevitabila cautare a unei alternative in viitor. Daca nu s-ar opune rezistenta situatiei prezente, nu ar exista nici suferinta. Prin urmare, daca situatia curenta este experienta suferintei si daca nu se opune absolut deloc rezistenta acestei suferinte, atunci suferinta nu poate dura deoarece suferinta este rezistenta, impotrivirea, respingerea. Ca urmare, suferinta este imediat transformata in fericire.

            Deci suferinta se reveleaza ca fericire imediat ce se sfarseste orice actiune de rezistenta.

Fericirea este natura esentiala, fundamentala chiar si a suferintei. Ea sta linistita in miezul tuturor experientelor, inclusiv in suferinta, asteptand sa fie recunoscuta, asteptand sa renuntam la opunerea rezistentei, asteptandu-ne sa avem curajul si iubirea de a ne intoarce inapoi, asa cum eram si a sta fata-n fata cu suferinta fara a avea nici cea mai mica dorinta de a ne opune ei ori de a o indeparta. Exact acesta este motivul pentru care, chiar si in cele mai intunecate momente de disperare, noi nu suntem niciodata coplesiti total de nefericire. Daca am fi, nu ar mai exista niciun loc pentru nimic altceva, nici macar pentru un gand care sa separe un sine ce ar privi catre suferinta si ar incerca sa scape de ea si atunci s-ar realiza nondualitatea perfecta, adica fericirea perfecta.

Cu alte cuvinte, nu exista niciun fel de absoluta suferinta. Suferinta este intotdeauna amestecata cu altceva, cu o dorinta de a scapa de ea intr-un viitor imaginar, adica cu o dorinta pentru fericire. Totusi, exista absoluta fericire care nu este amestecata cu nimic, nici cu cea mai subtila umbra a existentei unui alt ceva.