Pachet Literatura Araba

Necredincioasa

Ayaan Hirsi Ali este unul dintre cele mai controversate personaje din Europa, o tinta pentru teroristi si o eroina a timpurilor noastre. Crescuta intro familie nomada musulmana din Kenya, autoarea a supravietuit razboiului civil, mutilarii genitale si batailor crunte. A fost educata de catre imami in Kenya si Arabia Saudita ca daca nu isi acoperea capul, tragedii cumplite se abateau asupra ei, a fugit din Africa in Europa pentru a scapa de o casatorie impusa, a cerut azil politic si si-a inceput studiile politice si mai apoi lupta pentru dreptul femeilor musulmane si reformarea Islamului. Desi traieste sub permanenta amenintare, renegata de propriul tata si de intreaga familie, refuza tacerea. O carte care o sa-ti acapareze imaginatia, purtandu-te intr-o lume despre care probabil n-ai fi stiut niciodata. Pornind de la povestea ei individuala, creeaza o opera de dimensiuni universale, triburi, clanuri, familii, mutilare genitala, casatorii aranjate dezumanizare sunt doar cateva din problemele pe care Ayaan Hirsi Ali ni le aduce la lumina.


Fragment din volumul "Necredincioasa" de Ayaan Hirsi Ali:

 
"Am mers in puscarii, in penitenciarele din Rotterdam si Haga. In cele mai multe situatii era vorba despre cazuri de abuzuri violente; somalezii nu se implicau de obicei in acte de delapidare sau trafic de droguri. Dar, daca barbatii somalezi nu erau de acord, isi pierdeau cumpatul si insfacau o arma, era aproape in firea lor. Un barbat isi lovise proprietarul in cap cu un ciocan cand venise la apartament sa ceara chiria. Serviciile sociale l-au trimis la consilier, dar nu cred ca l-au inchis.
Am fost la scoli de corectie, la scoli pentru copii cu dizabilitati de invatare, scoli pentru copiii bolnavi mental sau pentru surzi. Odata, am fost chemata la o scoala sa-l ajut pe un profesor sa le explice parintilor despre copilul lor de sapte ani care era extrem de agresiv. Daca mai batea inca un copil, urma sa fie trimis la o scoala speciala, pentru comportament agresiv. Am avut probleme si in a cauta cuvinte in somaleza pentru a explica ce ar putea insemna comportament agresiv.
Baiatul si-a spus si el varianta lui: un copil scosese limba la el si zisese si ceva urat, asa ca l-a batut. Ceea ce facuse era in deplina concordanta cu ceea ce fusese invatat. In Somalia, tu atacai. Tu dadeai primul. Daca asteptai sa fii lovit, erai si mai umilit. Si eu fusesem invatata la fel.
Dupa ce am auzit povestea baiatului, parintii au spus:
 — Vedeti? Celalalt copil a inceput!
Profesoara, care era tanara, a zis:
— Dar celalalt copil nu l-a lovit, iar parintii, in cor, au exclamat:
— Nu trebuie sa astepte sa fie lovit! 
A trebuit sa cer sa mi se permita sa ma abat de la regula pe care trebuia sa o respect ca traducator si sa explic.
— Acolo de unde venim noi agresiunea este o tactica de supravietuire: ii invatam pe copiii nostri sa loveasca ei primii. Va trebui sa explicati mai mult.
Profesoara m-a privit de parca as fi fost nebuna. Mi-a zis ca daca tuturor copiilor li s-ar permite sa se loveasca unul pe altul atunci nu ar supravietui decat cel mai puternic care ii va teroriza pe ceilalti. Parintii dadeau din cap. Asta ii satisfacea, pentru ca ei voiau ca odrasla lor sa fie cea mai puternica.
In cele din urma, le-am spus parintilor:
— Uitati ce e, aici, in Olanda, daca lovesti pe cineva, ei cred ca e ceva in neregula cu tine. Aici se rezolva conflictele discutand. Daca fiul vostru va continua sa-i loveasca pe ceilalti copii, va fi dus intr-un loc unde sunt copii cu probleme psihice pentru a fi tratat.
Atunci m-au ascultat. Au cazut la intelegere si au convenit sa se intalneasca din nou. Cand s-a incheiat intrevederea, toti trei au spus cat de iluminatoare a fost pentru ei aceasta intamplare, sa realizeze ca poate exista o cultura atat de neobisnuita.
M-am dus acasa pe bicicleta mea, gandindu-ma: „De aceea Somalia e in razboi civil, iar Olanda, nu". Asta era toata explicatia. Oamenii din Olanda sunt de acord ca violenta nu este buna. Ei fac eforturi uriase pentru a-i invata pe copiii lor sa-si controleze agresivitatea si sa-si rezolve disputele verbal. Ei analizasera conflictele si pusesera la punct institutii care sa regleze toate aceste lucruri. Asta insemna sa fii cetatean.
Nu eram destul de puternica pentru a reflecta asupra acestor lucruri. Nu ma simteam pregatita sa ma intorc la intrebarea mea, de ce atat de multi imigranti — atat de multi imigranti musulmani — erau violenti, traiau din ajutorul social, erau saraci. Nu faceam decat sa acumulez toate aceste informatii. Dar incepusem sa vad ca musulmanilor din Olanda li s-a permis sa formeze propriul lor stalp in societatea olandeza, cu scoli proprii si cu modul lor propriu de viata, exact ca evreii sau catolicii. Erau lasati, in mod politicos, sa traiasca singuri, in propria lor lume. Ideea era ca imigrantii aveau nevoie de respect de sine, care nu venea decat dintr-un profund sentiment de apartenenta la comunitatea lor.”

Eretica
„Eretica afirma ca musulmanii trebuie sa-si reevalueze conceptiile despre sex, bani si violenta... si perceptia asupra timpului." Independent Continuand calatoria de la o educatie islamica profund religioasa pana la un post la Harvard, autoarea face un apel puternic si argumentat pentru o reformare musulmana, ca singura modalitate de a pune capat ororilor terorismului, razboiului sectar si oprimarii femeilor si a minoritatilor. Astazi, afirma Ayaan Hirsi Ali, 1,6 miliarde de musulmani din lume pot fi impartiti intr-o minoritate de extremisti, o majoritate a musulmanilor care sunt loiali crezului, dar nu sunt inclinati sa practice violenta, si cativa disidenti care isi risca viata prin interogarea propriei religii. Dar exista un singur islam si, dupa cum arata Hirsi Ali, nu este nicio indoiala ca unele dintre invataturile sale cheie – nu in ultimul rand datoria de a purta un razboi sfant – sunt incompatibile cu valorile unei societati contemporane libere.

Povestea Faridei
Povestea Faridei reprezinta primele memorii ale unei supravietuitoare a terorii ISIS.

Toti barbatii au fost omorati. Toate femeile au devenit sclave, dar Farida a reusit sa evadeze. In august 2014, Farida, o adolescenta obisnuita, incerca sa se bucure de vacanta de vara. Fata locuia intr-o regiune muntoasa din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a cazut prada unui atac pus la cale de ISIS. Acestui atac i-au cazut victime toti barbatii, inclusiv tatal si unul dintre fratii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice si supuse unor chinuri atroce, de la batai si violuri pana la vanzare in piata, asemenea unor vite. Dupa sapte tentative esuate de a se sinucide, Farida va profita, impreuna cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabila si va fugi in desertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil intr-o situatie care parea fara iesire si s-a hotarat sa faca publica povestea ei de viata. Ne aflam in prezenta memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arata ce inseamna cu adevarat lupta pentru supravietuire a unor oameni nevinovati, prinsi in vartejul razbunarii inexplicabile a membrilor ISIS.

Andrea C. Hoffmann, coautoarea cartii, este unul dintre jurnalistii specializati in problemele din Orientul Mijlociu si situatia femeilor din tarile musulmane. In ultimii 15 ani, Hoffmann a scris numeroase reportaje despre situatia politica din zona, iar materialele ei despre Iran au fost premiate de nenumarate ori. 


Fragment din volumul "Povestea Faridei" de Farida Khalaf:

 
„Mi-am pus latul in jurul gatului. Insa, de aceasta data nu era niciun pat de pe care sa pot sari. Asadar, mi-am tras picioarele in sus. Am simtit cum se strangea latul si cum ma lasa fara aer. Am inceput sa horcai dupa care am ametit. Nu mai stiu exact ce a urmat. Probabil ca picioarele mele au ajuns din nou pe pamant, astfel incat nu m-am sufocat imediat.
Atarnam asadar cu capul in lat si ma gaseam intr-o stare de intunecare spirituala. Incercam sa-mi trag din nou picioarele sub mine, pentru a grabi procesul mortii. Dar imi pierdeam mereu cunostinta si, odata cu ea, capacitatea de a-mi controla membrele. In cele din urma bara de fier din zid se rupse si m-am prabusit la pamant. Stiam: esuasem din nou.
Dimineata isi facu aparitia Emirul si ma gasi in celula, pe jos. Fu cuprins pe data de un atac de furie.
- Bestie nenorocita, urla el. Daca vrei neaparat sa mori, te pot ajuta cu cea mai mare placere. O sa-ti dau eu tie o lectie!
Ma lua pe umar si lua cu sine si bara cu carlige atunci cand ma cara afara din celula. In chip ciudat, pe acesta nu-l deranja catusi de putin ca nu aveam niciun voal pe mine si ca purtam doar acea rochie albastra, pe care o uram. Era rochia in care ma violase. Nici macar nu-i pasa de faptul ca ma vedeau astfel ceilalti barbati. Ba din contra: ii incuraja chiar sa-l urmeze. Curiosi cum erau din fire, acestia nu se lasara invitati a doua oara. Banuiam ca se va petrece ceva rau, atunci cand ma dusese in incaperea in care ajunsesem in urma cu mai multe zile impreuna cu Evin. Zeyad ma puse pe o masa si ceru sa i se aduca niste cabluri de curent electric. Dupa care incepu sa ma bata, innebunit de furie.”

Arsa cu acid
Naziran, o tinara pakistaneza a carei viata a fost doar un lung sir de violente si umilinte, nu mai are fata. Trasaturile i s-au topit, pielea ii este plina de cicatrice, iar ochii arsi de acid nu vor mai putea vedea niciodata. La doar 20 de ani, in plina noapte, cineva i-a varsat acid pe fata in timp ce dormea, pentru a o ucide. Dar Naziran a supravietuit, in ciuda unor suferinte inimaginabile, pentru a-si spune povestea: tatal ei, un om brutal si incapabil de afectiune, a casatorit-o fortat la 13 ani. Sotul o batea pentru ca nu i-a nascut nici un baiat, iar dupa moartea lui a fost obligata sa devina sotia cumnatului sau, un barbat mult mai in virsta, deja casatorit cu o alta femeie. Unul dintre copii i-a fost luat si dat unei rude, sa il creasca. Intr-o societate ce considera femeia doar un bun oarecare, fara vointa proprie, tinara supravietuitoare a celei mai crude torturi care a putut fi imaginata de mintea omeneasca are curajul de a-si impartasi tragedia, pentru ca nici o alta fiinta sa nu mai treaca vreodata prin asa ceva si pentru a-si regasi demnitatea.

 

Lucruri nespuse


Cel care ma asteapta
Povestea romanului "Cel care ma asteapta" este una emblematica pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debuteaza in anul 1979, cu putin timp inainte de revolutia iraniana, si se concentreaza asupra vietii unei femei obligate sa se descurce singura, cu trei copii, intr-un oras dezbinat de conflicte politice si religioase, aflat intr-o permanenta stare de instabilitate si nesiguranta. La varsta adolescentei, protagonista romanului, Masumeh, se indragosteste de un tanar. Desi relatia lor este inocenta – cei doi abia daca indraznesc sa schimbe cateva priviri –, iubirea ii este descoperita, iar ea ajunge sa fie maritata cu forta. Din fericire, se nimereste sa aiba un sot care ii permite sa-si continue studiile si care, spre deosebire de barbatii din propria ei familie, nu incearca sa-i controleze viata pas cu pas. Treptat, Masumeh descopera ca sotul ei are cu totul alte preocupari decat familia si ca idealurile si obiectivele sale politice ii pun viata in pericol, fortand-o sa traiasca intr-o continua stare de ingrijorare si neliniste.