Vara in care te-am intalnit

In anii ’50, Merham era un orasel adormit de pe litoralul englezesc, unde nu se intampla niciodata nimic interesant. Cel putin, asa il vedeau Lottie si Celia, fetele familiei Holden, care tinea la statutul respectabil in comunitate. Dar cele doua tinere nu-si doreau decat sa plece in explorare si sa-si traiasca viata. Asa ca, atunci cand un grup de artisti nomazi se muta in casa numita Arcadia, o frumoasa cladire Art Deco aflata chiar pe malul marii, Lottie si Celia sunt tentate de stilul de viata boem al acestora. Dar intamplarile din casa au consecinte tragice si pe termen lung pentru toti cei implicati. Dupa aproape 50 de ani, Arcadia este renovata si starneste din nou resentimentele localnicilor mai in varsta. Casa se reintoarce la viata, iar secretele ingropate in ea timp de o jumatate de veac ii fac pe protagonisti sa-si puna intrebarea daca poti sa-ti lasi cu adevarat trecutul in urma.
  
 Moyes evoca elegant barierele pe care le pune trecerea timpului si farmecele uneori depasite ale statiunilor de pe litoral. - Good Housekeeping
 
 ... isi gestioneaza cu indemanare actiunea complicata, exploreaza cu stil dinamica diferita a familiilor, iar tonul grijuliu si luminos fac din acest roman o lectura incantatoare. - Publishers Weekly
Fragment din volumul "Vara in care te-am intalnit" de Jojo Moyes:
 
"Mai erau patru zile pana cand parintii lui Guy veneau sa cunoasc familia Holden, iar Lottie, constienta ca acest lucru probabil va insemna pesemne sfarsitul timpului petrecut impreuna, memora cu aviditate si pastra in amintire fiecare clipa petrecuta impreuna, ca un copil mic care facea stocuri de dulciuri. Era o sarcina problematica, pentru ca de multe ori era atat de hotarata sa retina totul in memorie, incat celor din jurul ei li se parea absenta si distrasa.
- Lottie ne-a parasit din nou, spunea Adeline.
Iar Lottie, cateva minute mai tarziu, avea sa tresara, dintr-odata constienta ca se afla in centrul atentiei.
Guy nu spuse nimic. Parea sa accepte acele parti ale caracterului ei asupra carora alti oameni simteau nevoia sa comenteze. El nu le punea sub semnul intrebarii, in orice caz, iar Lottie, care era satula pana peste cap sa-i fie pus la indoiala caracterul, ii era recunoscatoare.
Familia Bancroft trebuia sa ajunga sambata si avea sa stea la hotelul Riviera, unde isi rezervasera cea mai buna camera, cea cu terasa privata enorma cu vedere la golf. („Putin cam tipator", zise doamna Chilton, pe care o deranja intru catva ca Uplands nu fusese solicitat sa-i cazeze. „Dar, apoi, banuiesc ca sunt practic straini.") De cand Guy le facuse cunoscuta sosirea lor iminenta, doamna Holden izbucnise intr-o frenezie domestica, lasand-o pe muncita Virginia vanata de furie.
- Cred ca ar trebui sa-ti cunosc parintii, Guy. Tatal tau pare un om foarte interesant.
- El... as spune ca e oarecum un gust format in timp, zise Guy. E mai direct decat sunt obisnuiti unii britanici. Cred ca unii il considera putin american. Putin impertinent. Plus ca e cu adevarat interesat doar de afaceri. Orice altceva i se pare putin cam plictisitor.
- Si mama ta? Cum se descurca cu asa o forta a naturii?
- Rade mult de el. De fapt, cred ca e singura persoana care rade de el. Vedeti voi, el e putin exploziv, vedeti. E destul de usor sa fii... intimidat de el.
- Dar tu nu esti.
- Nu. Arunca o privire spre Lottie. Pe de alta parte, niciodata nu am facut nimic care sa-l supere. 
Nerostitul „inca" atarna in aer. Lottie il simti si fu usor infiorata de acesta.”