Sfarsitul istoriei si ultimul Om

Lucrarea Sfarsitul istoriei si ultimul om a lui Francis Fukuyama este un mozaic fantastic de date, fapte si crampeie de istorie si filosofie, o profunda si pasionanta investigatie socio-politica, care isi propune sa raspunda la intrebarea fundamentala daca libertatea si egalitatea politica si economica pot produce o societate stabila, in care omul sa fie pe deplin multumit.

Pe masura ce tumultosul secol XX se indreapta plin de spaima spre sfarsitul sau, prabusirea comunismului ducand la o transformare a politicii mondiale – Francis Fukuyama ne invita sa ne intoarcem impreuna cu el la o intrebare care a fost pusa de marii filosofi ai secolelor trecute: exista oare o directie a istoriei omenirii? Si daca aceasta istorie este directionala, catre ce se indreapta ea? Si cum ne raportam noi la acest parcurs al istoriei?

Dezbaterea acestor grave probleme ale istoriei contemporane este cu atat mai incitanta cu cat autorul a avut privilegiul de a detine functia de director adjunct al echipei de planificare politica in cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Lucrarea Sfarsitul istoriei si ultimul om a lui Francis Fukuyama este o profunda si pasionanta investigatie socio-politica, care depaseste intentiile faimosului sau eseu aparut in vara lui 1989. El aduce dovezi ca exista doua forte coplesitoare care functioneaza in cadrul istoriei omenesti: „logica stiintei moderne” si „lupta pentru recunoastere”. Cea dintai ii face pe oameni sa-si satisfaca o gama tot mai larga de dorinte prin intermediul procesului economic; cea de-a doua, „lupta pentru recunoastere”, este in viziunea autorului chiar „motorul” istoriei.

Tema sustinuta cu atata stralucire de Francis Fukuyama este ca, in timp, aceste doua forte au dus, dupa cum s-a vazut, la prabusirea tiraniilor, fie ele de stanga sau de dreapta, si au obligat societati foarte deosebite din punct de vedere cultural sa intemeieze democratii capitaliste liberale la sfarsitul procesului istoric.

Si atunci se pune marea intrebare: pot oare libertatea si egalitatea politica si economica – situatie existenta la presupusul „sfarsit al istoriei” – produce o societate stabila, in care omul ar putea fi pe deplin satisfacut in cele din urma? Sau, dimpotriva, conditia spirituala a acestui „ultim om” al istoriei, care este lipsit de posibilitatile de defulare a dorintei si luptei sale pentru suprematie, va conduce, in mod inevitabil, la revenirea haosului si a varsarilor de sange care au caracterizat istoria?

 (...) remarcabil este faptul ca, daca in prima parte a cartii filtrul american prin care e privita lumea e destul de iritant – aproape ai sentimenul ca Fukuyama incearca sa-ti demonstreze de ce toata lumea ar trebui sa-si doreasca sa traiasca intr-o America (plus ca perspectiva lui asupra comunismului est-european este foarte americana), in a doua jumatate a cartii iti dai seama ca tot ceea ce iti spune Fukuyama despre mentalitatea locuitorilor SUA iti dezvaluie ceva despre tine, ca non-american. Explicatia motivelor pentru care americanul de rand se implica in politica, importanta politicii ca manifestare a thymosului, care a stat la baza principiilor stabilite de „Parintii Intemeietori”, iti indica chiar unul din lipsurile mari ale societatii romanesti.

O sa inchei cu un citat din capitolul despre etica muncii, capitol care ar trebui sa fie lectura obligatorie pentru fiecare angajat roman, indiferent unde si pentru cine lucreaza:

„Muncitorul est-german sau sovietic, obligat de activistul de partid sa munceasca pentru a construi socialismul (…) considera munca drept o povara care trebuia ocolita de cate ori era posibil. Tarile Europei de Est care au pornit pe drumul democratizarii se confrunta, toate, cu problema refacerii eticii muncii bazate pe interesul personal al individului, dupa decenii de obisnuinta de a trai pe cheltuiala statului.”

(Ioana Epure, bookaholic.ro)