Umorul poporului roman in faza terminala a socialismului

Frica, foamea si frigul – consecinte directe ale dictaturii ceausiste – au pus stapanire asupra Romaniei comuniste. Neavand posibilitatea sa-si comunice liber nemultumirile, natura dictaturii a „constrans” societatea acelor timpuri sa dezvolte un dublu limbaj si sa-si exprime prin umor, frustarile. Alternativa oamenilor – dornici sa-si creeze propriul spatiu de libertate informationala – a fost bancul cu caracter politic.

La sfirsitul deceniului opt, bancul politic incepuse sa se raspindeasca din ce in ce mai mult. Nu mai era o simpla moda, devenise o necesitate sa spui si sa asculti astfel de bancuri si, pe masura ce „inaintam victoriosi pe drumul construirii societatii socialiste multilateral dezvoltate”, acest sentiment se accentua pentru fiecare dintre noi si pentru toti laolalta. Circulau – cum s-ar fi putut altfel – si bancuri din categoria celor pe care le-am putea numi „nevinovate”, dar bancul politic, caustic, corosiv, bancul desprins din cruda realitate cotidiana si vizind aceasta realitate cistiga tot mai mult teren. Incepuse sa fie o prezenta comuna in cele mai diferite ocazii si structuri sociale. Spuneau bancuri politice intelectuali, muncitori, tarani, studenti, militari, militieni, securisti (majoritatea avind multe stele mari pe umeri)... Le spuneau tineri si mai putin tineri, oameni cu parul alb, dar si copii care nu prea intelegeau poanta. Le spuneau la suete, in vizite, la „un pahar de vorba”, cum se zice, dar si „in fuga”, pe la colturi, in usa liftului, pe strada sau in tramvai, intre un „ce mai faci?” si-un „ce-au mai bagat astia?”...

In acelasi timp, bancul politic intrase intr-un rapid proces de radicalizare, daca putem spu­ne asa. Incepuse sa aiba, din ce in ce mai des, o adresa precisa. Critica, desi nu-sipierduse generalitatea, isi diversificase „Obiectivele” si formele de prezentare. Aparusera, deja, bancuri de genul „in lunga vara fierbinte/Ne sculam c-o ora mai‑nainte/Si traim ca Kunta Kinte” sau „Foaie verde de dudau/O sa fie si mai bine!”, ca sa nu mai vorbim de noul „proverb”:

Autorul