In ciuda unor tentative din secolul al XVI-lea (intre care cea a lui Mihai Viteazul, care a realizat, pentru scurt timp, o „uniune personala”), intre perioada daco-geta a regilor antici Burebista si Decebal si Marea Unire din 1918, romanii si stramosii acestora au fost teribil de divizati vreme de aproape doua milenii. Prinsi la mijloc intre interesele diferitelor Imperii, dar si lasandu-se, uneori, prada unor interese marunte, ei au trait intre hotarele mai multor formatiuni statale (cnezate, voievodate, ducate, principate etc.), toate aceste „Tari” avand evolutii contradictorii si, adesea, ajungand sa se lupte intre ele fratricid pentru suprematia regionala. In acest context mai mereu insangerat, intre Sarmizegetusa antica si Bucurestiul modern au existat o sumedenie de „capitale” mai mici sau mai mari, de „resedinte domnesti” sau religioase gata sa se devoreze – canibal – intre ele. Istoria capitalelor tinuturilor romanesti istorice este bantuita, in fapt, de o succesiune de tragedii si situatii imposibile…