Sfarsitul istoriei si ultimul om

Lucrarea lui Francis Fukuyama este o profunda si pasionanta investigatie socio-politica in care aduce dovezi ca exista doua forte coplesitoare care functioneaza in cadrul istoriei omenesti: „logica stiintei moderne” si „lupta pentru recunoastere”. Cea dintai ii face pe oameni sa-si satisfaca o gama tot mai larga de dorinte prin intermediul procesului economic; cea de-a doua, „lupta pentru recunoastere”, este in viziunea autorului chiar „motorul” istoriei.
    Tema sustinuta de Francis Fukuyama este ca, in timp, aceste doua forte au dus la prabusirea tiraniilor, fie ele de stanga sau de dreapta, si au obligat societati foarte deosebite din punct de vedere cultural sa intemeieze democratii capitaliste liberale la sfarsitul procesului istoric.
    Si atunci se pune marea intrebare: pot oare libertatea si egalitatea politica si economica – situatie existenta la presupusul „sfarsit al istoriei” – produce o societate stabila, in care omul ar putea fi pe deplin satisfacut? Sau, dimpotriva, conditia spirituala a acestui „ultim om” al istoriei va conduce la revenirea haosului si a varsarilor de sange care au caracterizat istoria?

     Fragment din volum:
 
    „25. Interesele nationale
 
    Nationalismul este un fenomen specific modern, pentru ca inlocuieste raportul de dominatie si sclavie cu recunoasterea reciproca si egala. Dar el nu este pe deplin rational, pentru ca acorda recunoasterea numai membrilor unui grup national sau etnic dat. El este o forma de legitimitate mai democratica si mai egalitara decat, sa zicem, monarhia ereditara, in cadrul careia popoare intregi puteau fi privite ca facand parte din patrimoniul mostenit. De aceea, nu este deloc surprinzator ca, incepand cu Revolutia franceza, miscarile nationaliste au fost indeaproape asociate cu cele democratice. Dar demnitatea a carei recunoastere vor s-o obtina nationalistii nu este demnitatea general umana, ci demnitatea propriului lor grup. Pretentia lor la acest tip de recunoastere conduce potential la conflictul cu alte grupuri care cauta recunoasterea demnitatii lor specifice. Prin urmare, nationalismul este pe deplin capabil sa ia locul ambitiilor dinastice sau religioase care duc la imperialism, si asa s-a si intamplat in cazul Germaniei.
    Continuarea existentei imperialismului si razboiului dupa marile revolutii burgheze ale secolului al XVIII-lea si al XIX-lea se datoreaza, asadar, nu numai supravietuirii unui ethos razboinic atavic, dar si faptului ca megalothymia stapanului era incomplet sublimata in activitatea economica. De-a lungul ultimelor cateva secole, sistemul statelor a fost un amestec de societati liberale si neliberale. In acestea din urma, de obicei, formelor irationale de thymos li se dadea frau liber, si toate statele erau mai mult sau mai putin dominate de nationalism. Nationalitatile Europei erau strans impletite, in mod special in Europa de Est si Sud-Est, iar despartirea lor in state nationale a fost o puternica sursa de conflict, care continua in multe regiuni. Societatile liberale porneau la razboi pentru a se apara de atacul statelor neliberale, si chiar ele insele atacau si preluau puterea in tari din afara Europei."